Scurt ghid pentru părinții care au copiii la sport
De când moștenitoarea a ales să meargă și la handbal și la baschet am ocazia să interacționez cu mulți părinți/bunici/aparținători care însoțesc piticii la antrenamente. Și nu pot să nu observ lucruri care pe care le fac, total nepotrivit și care mai mult strică decât ajută. Le las mai jos, sub formă de listă: În… [mai mult]
Unii parinti au o atitudine fenomenala cand vine vorba de dus copilul la un sport sau o activitate, ghidul asta ar trebui printat pe cel putin A3 sau mai mare si afisat la intrare in toate salile/terenurile de sport unde merg si copii. Pe aceeasi premiza in schimb, ar merge si un ghid pentru oamenii care stau dupa fundul mecanicului la service (desi, in cazul service-urilor mega-dubioase parca ii inteleg), al cel care isi duc masina la spalatorie si le sufla in ceafa angajatilor sa nu cumva sa le fure guma de mestecat din masina sau servetelele nazale si asa mai departe :)) Avem probleme de comportament noi ca natie, ceva de speriat
dojo
Foarte bune observatiile, la noi sunt unele chestii similare (nu toate, ca is alte reguli):
1. NU este voie sa las copilul nesupravegheat la antrenament (cel putin nu la orele private). Mai poti disparea eventual pana la buda, dar in general se incurajeaza parintii sa stea prin zona.
2. Am fost o perioada si „antrenor”, pentru ca nu ne permiteam sa platim lectii private. Asa ca antrenorul de suflet al lu’ fie-mea ne explica x si y, apoi noi trebuia sa mai aplicam din tehnici. Cu 10 ani de arte martiale la activ, ma descurc sa inteleg principiile si tehnica, dar din pacate sunt ma-sa si nu a mers exagerat de bine treaba. Sa nu zic ca ta-su isi pirdea sarita cam usor, plus ca si pe mine ma mai „facea’ fata din vorbe.
Solutia a fost sa fac o idee mai multi bani, sa mergem la o academie decenta, care costa cat 2 rinichi sanatosi, dar aia fac exact tehnica pana la voma. Exact ce ne trebuia. Azi am jucat niste „miute” cu fie-mea, fara istericale si fara sa o corectez. Tehica este buna, stie unde greseste, pur si simplu ne distram impreuna. Asta ar functiona, ca nu pot conduce zilnic 150 de km pana la terenurile in cauza (cineva mai trebuie si sa munceasca).
Nu facem scandal, cand pierde la competitii, este suficient de perfectionista incat sa isi doreasca sa castige. Si sunt alti copii inca peste ea, asa ca, atat timp cat incearca sa castige si aplica tehnicile invatate la antrenament, suntem OK. Prefer sa aiba o atitudine relaxata la meciuri, sa stie ca suntem mandri de ea, sa incerce sa dea totul. Va pierde mult in viata de sportiv, speram ca va mai si castiga, macar cand conteaza.
Momentan concursurile sunt mai mult pentru de-sensibilizare, sa aiba destule la activ, incat, cand se va juca pe arena mai mare, cu public serios, sa o doara la bascheti.
3. Echipamentul conteaza enorm, ai mare dreptate. Are momentan tot ce e mai nou in domeniu, de la rachete la pantofi de sport, lansator de mingi etc. Eu sunt imbracata ca o sluga, dar echipamentul copilului este sfant.
4. Feedback-ul este constant, atat la lectiile in privat (se noteaza chestiile la care trebuie sa mai lucreze copilul) cat si din 3 in 3 luni, cand se schimba `trimestrul’. Atunci se explica foarte clar, daca merge mai departe (la nivelul superior), daca mai sta, unde e de lucru, care sunt chestiile bune etc.