Lăsăm niște oameni în spate: reversul digitalizării accelerate

Articol din categoria: andreiu

Am avut săptămâna asta de rezolvat niște chestii pe la bănci cu taică-miu, care nu este nici analfabet funcțional, nici idiot, doar că nu s-a lipit foarte tare de el digitalizarea, mai ales cea mobile friendly.

Pentru el telefonul este doar un device de pe care poate suna pe voce, suna pe video să-și vadă nepoata și să primească poze cu moștenitoarea pe whatsapp. Și să mai citească niște știri. Și cam aici se oprește orizontul de utilizare al unui smartphone pentru un tip de 64 de ani.

Revenind.

Vorbeam acum ceva vreme despre categoria specială de oameni care trăiesc din țepuit oamenii bătrâni, care nu sunt techsavy. Și acolo era vorba strict despre ticăloșie, nimic altceva.

Acum vorbesc despre nebunia și goana de a muta totul din offline în mobile ( că deja nu mai vorbim despre online) și vrem să trecem niște oameni strada cu forța.

Am fost la niște bănci, așa cum spuneam, să își mute niște bani, să lichideze niște depozite și să facă altele, la altă bancă. Well, nu dăm nume de bancă, dar dacă nu eram eu cu el, era fizic imposibil să plece de la una dintre bănci, pentru că nici măcar un ordin de plată nu se mai poate face în agenție, totul se face din aplicație.

Și trebuie instalată aplicația, trebuie instalat etoken-ul, trebuie făcut tot procesul de onboarding, enrollment, autentificare și validare.

Practic, se digitalizează conturile în 10 pași simpli, cu validări trimise pe email, pe sms, double optin-uri, elementar de ușor.

Doar că nu.

Există oameni care nu sunt atât de techsavy.

Și, din păcate, oamenii din front office le spun senin că nu îi pot ajuta, că sunt date confidențiale și trebuie să parcurgă singuri procesul.

Și nici retrageri cash de la casierie nu se mai fac, trebuie să meargă la bancomat.

E simplu.

Intuiesc că unul dintre indicatorii care au dus la digitalizarea asta accelerată este rata de penetrare a smartphone-urilor pe piață, inclusiv în segmentul de vârsta 55+.

Doar că, vedeți paragraful de la început. Oamenii au smartphone, dar îl folosesc pentru lucruri de bază, minimale.

Ca să fac o paralelă, e la fel de simplu ca și cum m-ar pune taică-miu acum să fac automatizări de instalații de alimentare cu apă și hrănitoare pentru animalele din complexul unde lucra până să iasă la pensie.

Cât de greu poate fi să alimentezi automat cu apă 50.000 de animale?

Asistăm la un nou război al bulelor, despre care am mai vorbit.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Se putea si mai rău, sectorul 4 e digitalizat complet, m-am chinuit o grămadă să înregistrez un apartament abia cumpărat, cucoana de la call center îmi zicea senină ca sigur cunosc pe careva sa ma ajute, vreo rudă mai tânără! Ca de asta plătesc taxe, sa ajung să ma rog de vecini!

  2. #2 Comentariu nou

    Intradevar, un lucru atat de simplu pentru tineri poate sa fie pe atat de complicat pentru persoanele mai in varsta. Ar trebui totusi sa pastram un echilibru intre online/offline, cel putin pana in momentul in care toata lumea va putea folosi uneltele puse la dispozitie

  3. #3 Comentariu nou

    Aiengii!

    Intuiesc că unul dintre indicatorii care au dus la digitalizarea asta accelerată este rata de penetrare a smartphone-urilor pe piață, inclusiv în segmentul de vârsta 55+.

    Nu. Totul a pornit cu obligativitatea primirii renumerației (salariului) prin card deoarece, chipurile, ar scădea corupția.

    Și se mai cauzează unor gușteri speciali la creier care consideră că banii cash înseamnă automat bombardier, infractor.

    Am scăpat de comunism acum +30 de ani să revenim înapoi în el, în comunism digitalizat.

  4. #4 Comentariu nou

    Digitalizarea accelerată oferă oportunități semnificative, dar vine și cu riscul de a lăsa în urmă pe cei mai vulnerabili. Pentru a crea o societate echitabilă și incluzivă, este esențial să abordăm aceste provocări prin politici și inițiative care să sprijine incluziunea digitală. În industria de închirieri auto din Cluj-Napoca și în toate domeniile economiei, trebuie să găsim modalități de a integra tehnologiile noi fără a exclude pe nimeni. Doar astfel putem asigura un progres real și durabil pentru toți.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]