De când moștenitoarea a ales să meargă și la handbal și la baschet am ocazia să interacționez cu mulți părinți/bunici/aparținători care însoțesc piticii la antrenamente. Și nu pot să nu observ lucruri care pe care le fac, total nepotrivit și care mai mult strică decât ajută.
Le las mai jos, sub formă de listă:
- Nu sta la antrenament. Nu ai ce căuta, nici pe banca de rezervă, nici pe tușă, nici în tribună. Lași copilul și pleci, revii și îl iei la final.
Așa cum la meditațiile de la matematică sau limba română, engleză, etc nu participi, nu ai ce căuta nici la sport.
Lasă antrenorul să își facă meseria, prezenta ta acolo va distrage copilul, îl va supune la o presiune de care nu are nevoie, pe care tu probabil că nu o conștientizezi. - Dacă totuși alegi să rămâi, nu interveni în timpul antrenamentului.
Nu da indicații, nu țipa la copil, nu îi spune ce să facă.
Ieri vedeam o mămică explicându-i copilului cum să arunce la cos, cu ea mai greșită mișcare posibilă. Greșită aproape să-și rupă ligamentele cotului.
La fel cum faptul că ai luat Brazilia scor exact la mondiale nu te face expert în sport. - Copilul tău nu e cel mai bun sportiv din lume. E greu de acceptat, dar copilul nu trebuie să fie cel mai bun din lume.
La vârste mici îl dai la sport pentru motricitate, coordordonare, dezvoltat interacțiunea cu alți copii, conștientizat niște relații care se leagă într-o echipă, nu pentru a fi campion național la alergat 30 de metri fără să se împiedice.
Faptul că plătești niște bani în fiecare lună nu înseamnă că piticul tău are locul garantat în vreo echipă. Nu, locurile din echipe ar trebui să fie ocupate pe merit, nu pe cotizații, atenții sau șpăgi. - Vorbește cu antrenorul. Cere-i feedback, află dacă are recomandări pentru activități în afara antrenamentelor, jocuri pentru acasă, exerciții sau orice altceva. Sunt buni observatori, de obicei, și pot da niște sfaturi utile.
- Nu face rabat de la calitatea echipamentului, mai ales a încălțărilor. Știu că e cool să meargă copilul cu Gucci sau A|X în picioare, dar poate niște nike, adidas sau reebok sunt mai potriviți în sala de antrenament.
În rest, duceți copiii la sport. Le face bine, le consumă energia, îi ajută să se dezvolte armonios. Chiar dacă e greu pentru părinți, e important pentru ei.
4 comentarii Adaugă comentariu
Aș mai adăuga un punct, chiar la început. Copiii să fie lăsați să meargă și să vină singuri de la antrenament, școală, nu sunt niște bibelouri la care le trebuie șofer personal.
Unii parinti au o atitudine fenomenala cand vine vorba de dus copilul la un sport sau o activitate, ghidul asta ar trebui printat pe cel putin A3 sau mai mare si afisat la intrare in toate salile/terenurile de sport unde merg si copii. Pe aceeasi premiza in schimb, ar merge si un ghid pentru oamenii care stau dupa fundul mecanicului la service (desi, in cazul service-urilor mega-dubioase parca ii inteleg), al cel care isi duc masina la spalatorie si le sufla in ceafa angajatilor sa nu cumva sa le fure guma de mestecat din masina sau servetelele nazale si asa mai departe :)) Avem probleme de comportament noi ca natie, ceva de speriat
Foarte bune observatiile, la noi sunt unele chestii similare (nu toate, ca is alte reguli):
1. NU este voie sa las copilul nesupravegheat la antrenament (cel putin nu la orele private). Mai poti disparea eventual pana la buda, dar in general se incurajeaza parintii sa stea prin zona.
2. Am fost o perioada si „antrenor”, pentru ca nu ne permiteam sa platim lectii private. Asa ca antrenorul de suflet al lu’ fie-mea ne explica x si y, apoi noi trebuia sa mai aplicam din tehnici. Cu 10 ani de arte martiale la activ, ma descurc sa inteleg principiile si tehnica, dar din pacate sunt ma-sa si nu a mers exagerat de bine treaba. Sa nu zic ca ta-su isi pirdea sarita cam usor, plus ca si pe mine ma mai „facea’ fata din vorbe.
Solutia a fost sa fac o idee mai multi bani, sa mergem la o academie decenta, care costa cat 2 rinichi sanatosi, dar aia fac exact tehnica pana la voma. Exact ce ne trebuia. Azi am jucat niste „miute” cu fie-mea, fara istericale si fara sa o corectez. Tehica este buna, stie unde greseste, pur si simplu ne distram impreuna. Asta ar functiona, ca nu pot conduce zilnic 150 de km pana la terenurile in cauza (cineva mai trebuie si sa munceasca).
Nu facem scandal, cand pierde la competitii, este suficient de perfectionista incat sa isi doreasca sa castige. Si sunt alti copii inca peste ea, asa ca, atat timp cat incearca sa castige si aplica tehnicile invatate la antrenament, suntem OK. Prefer sa aiba o atitudine relaxata la meciuri, sa stie ca suntem mandri de ea, sa incerce sa dea totul. Va pierde mult in viata de sportiv, speram ca va mai si castiga, macar cand conteaza.
Momentan concursurile sunt mai mult pentru de-sensibilizare, sa aiba destule la activ, incat, cand se va juca pe arena mai mare, cu public serios, sa o doara la bascheti.
3. Echipamentul conteaza enorm, ai mare dreptate. Are momentan tot ce e mai nou in domeniu, de la rachete la pantofi de sport, lansator de mingi etc. Eu sunt imbracata ca o sluga, dar echipamentul copilului este sfant.
4. Feedback-ul este constant, atat la lectiile in privat (se noteaza chestiile la care trebuie sa mai lucreze copilul) cat si din 3 in 3 luni, cand se schimba `trimestrul’. Atunci se explica foarte clar, daca merge mai departe (la nivelul superior), daca mai sta, unde e de lucru, care sunt chestiile bune etc.