Două chestii, despre evenimentele din zilele astea. România a fost învinsă de Irlanda cu 82 la 8, în condițiile în care România nu a jucat deloc rău, reușind să marcheze prima, eseu în minutul 4, împotriva liderului mondial, principala candidată la trofeul Cupei Mondiale de Rugby. A fost un meci dificil, România merită multe laude…. [mai mult]
Acum câteva zile scriam despre cum ne-a complicat digitalizarea viețile. Și nu doar atât, dar am simțit nevoia să aduc niște completări discuției de acolo, mai ales pentru cei care nu sunt atât de conectați la zona digitală. În loc de prefață, o să vedem de ce este importantă educația, mai ales în vremurile astea,… [mai mult]
Cei care mă cunosc sunt deja obișnuiți cu obsesia mea de a da semne când ajung acasă, după ce ne despărțim, pleacă de la noi sau din oraș. Același obicei îl avem între noi, gașca de băieți care ieșim la plimbare cu motoarele. Fiecare dă semn când ajunge acasă. Poate părea over-protecting, poate părea o… [mai mult]
În cazul ăsta, traume din copilărie sau indiferent care e cauza, trebuie să te adaptezi la persoanele respective. Dacă lor nu le place, nu îi bâzâi cu chestia asta fiindcă ție ți pare ok și vrei să stai liniștit, fiindcă nu faci decât să îi îndepărtezi. Grija față de alții e ok, dar cu o limită. Și fiecare avem limitele noastre care trebuie respectate.
Astăzi ne aplecăm asupra unei dileme moderne, cea a digitalizării, că tot e la modă din 2020 încoace. Ai făcut o pagină de facebook? Asta înseamnă că ai pornit un proces de digitalizare. Ai făcut un sistem de rezervări online? Ești digitalizat! Digitalizarea a venit cu aere mari, promițându-ne confort, conectivitate și simplitate. Însă, să… [mai mult]
omiti (voit sau nu) ca nu te obliga nimeni sa te „aliniezi” trendului cu cele mentionate.
pot intelege ca asa procedeaza multi, dar nu pot accepta ca e ceva ce trebuie sa fac si eu.
asa ca as spune ca nu digitalizarea ne-a adus aici, ci lenea (de a face altfel, de a gandi, de a fi altfel decat trendul, etc).
1. desi multa vreme ma trezeam inaintea ceasului (desteptator, fie ca era cel al telefonului sau nu).. acum ma trezeste ceasul (aparatul de la mana) cu vibratii (sa nu trezeasca si alte persoane daca nu e necesar).
diferenta nu a facut-o digitalizarea, ci un copil (de 4 ani deja) si implicit lipsa mea de somn suficient.
2. pot intelege nehotararea in alegerea mancarii (o am uneori), dar e prea incomod sa astept livrarea si sa ma intreb daca de data asta au pus pizza in cutie orizontal (cum pare normal) sau vertical (cum nu de putine ori mi s-a intamplat).
asa ca ori ies sa imi cumpar singur mancarea gatita (ori o iau la finalul unui drum prin oras), ori pregatesc (pregatim, de fapt, in functie de disponibilitate) in casa.
oricum, nu digitalizarea e implicata (cel putin nu negativ – o reteta online e de ajutor din cand in cand).
3. tine din nou de alegere.
ce e legat de job.. imi place sa fie digital (desi am mereu si un caiet si un creion pe aproape) si cred ca e pozitiv.
ce nu.. e o combinatie de care eu sunt multumit (si care oricum nu se apropie de ce spui tu mai sus).
4. mi se pare de folos sa pot cauta online destinatii, cazari, restaurante, etc si mai ales sa vad parerea altora despre ele.
gps-ul mi se pare si el util / comod, dar asta nu inseamna ca nu pot casca ochii si vedea pe unde merg (dincolo de bara masinii din fata).
ps. de fiecare data cand am iesit din tara la volan am avut cu mine si harta rutiera a tarii pri ncare am trecut.
pentru romania sunt prea batran sa mai ma uit pe harta (am vazut destula + indicatoarele rutiere si putina geografie sunt suficiente in caz de lipsa gps – si nici nu am retineri in a cere indicatii daca e necesar).
5. am un ceas care imi spune cand si cand cateva informatii generale despre activitatea mea, dar nu e ceva ce imi face programul.
ma ajuta sa fiu mai constient si pt asta e foarte util.
deciziile si actiunile sunt ale mele (fie bune sau nu).
asa ca.. lucrurile sunt com-plexe daca le complici tu, nu pentru ca exista optiuni digitale.
Sunt părți care îmi plac la digitalizare, cumpărăturile acasă, planificarea călătoriilor, muzica accesibilă cu ușurință, GPS-ul (cu vocea oprită) , platformele de streaming. Dar monitorizarea sănătății o văd inutilă. Eu de asta nu am smartwatch. Cu ce mă ajută să îmi știu pulsul, câte ore am dormit, cât a fost REM sleep, cât îmi e tensiunea etc? Nu sunt medic, să știu toate astea e stresant fiindcă nu am capacitatea de a le interpreta corect și mă ingrijorez. Ce nu îmi mai place la digitalizare e că lumea nu mai are limite. Ești la o atingere de buton distanță, oricine te poate contacta oricând, trimite poze din vacanță, întreba dacă ai ajuns cu bine unde te-ai dus, ruga să îi zici când ai ajuns. Nu îi zici, te sună. Nu mai ai spațiu, aer, intimitate sau autonomie, independență. Cel puțin, eu așa mă simt sau m-am simțit, controlată, urmărită constant. Fiindcă a trebuit să pun limite altora, mai specific, familiei, care are o înțelegere ciudată a tehnologizării. Eu, ce să zic, am nevoie de spațiu și pauze, deconectare.
Și, mai ales, cu românii care le joacă? Mă întreb chestia asta de câțiva ani buni, cam de când a început să aibă tracțiune video-ul pe internet și, aferent, au început să apară și clipuri cu români horind, care pe unde apucă. Cu precădere, ura românului de pe internet împotriva horelor, este îndreptată asupra celor… [mai mult]
Scriu acest articol fiind un om care consumă, din când în cand, mai ales social, cantități moderate de alcool, nu refuz un șprit sau o bere pe caniculă, dar prefer oricând o bere fără alcool + o tură cu motorul. Dar nu pot observa lejeritatea cu care ne este pus în față consumul de alcool,… [mai mult]
Și să ne imaginăm că putem merge o jumătate de oră cu ochii închiși. Fie, 15, dacă 30 sunt prea multe. Și apoi să ne imaginăm că am putea să mergem la escaladă, așa, cu ochii închiși și, la următorul campionat mondial să cucerim și o medalie. Credeți că ar fi greu? Ar fi imposibil,… [mai mult]
Am articolul ăsta în draft de mai bine de 2 luni, când am avut o discuție cu un owner de business mic ( parcare de long-term, lângă Otopeni) la serviciile căruia apelez de mai bine de 6 ani, atunci când plec din țară și merg cu mașina la aeroport. Discuția a fost simplă, dumnealui îmi… [mai mult]
Am bătut weekendul trecut vreo 1100 de kilometri pe drumurile patriei cu noul hoinar și, din singurătatea căștii și lipsa waze sau google maps, am putut observa și alte lucruri la care nu prea sunt atent în mod normal. De exemplu, indicatoare care să fie și utile, nu doar să fie plantate acolo ca să… [mai mult]
Am adaptat un pic titlul uneia din melodiile mele preferate, de la Dylan, dar am trăit acum 2 săptămâni cam 2 vieți în 5 zile, dintr-un cumul de fapte, care s-a încheiat cu happy end, din fericire, până la urmă. Surpriza vremurilor în schimbare a venit, suprinzător, de la bancă. De la BCR, mai exact,… [mai mult]
Cryptoprocta ferox
Fix paralela cu Moldova o aveam si eu in cap cand am inceput sa citesc.
La ei de ce se poate, adica de ce se poate cu jucatori din campionatul nostru intern – Voluntari, Sepsi, UTA. Ce sa mai zicem de Albania care a batut Polonia cu 2-0?
Apropo de rugby – nu am apucat sa vad meciul IRL-RO dar am vazut Scotia-RSA … no comment!
Realitatea in sportul din RO arata cam asa: UNU – avem jucatori care abia asteapta sa dea 2-3 goluri ca sa plece in Italia/Spania prin ligile 2-3 sau DOI – avem jucatori care se duc DIRECT pe la echipe din Golf (si, din pacate, nu prin Arabia Saudita ca acolo astai cumpara de-alde Ronaldo aflati la final de cariera pe niste multe zeci/sute de milioane, nici vorba sa-l cumpeer pe vreun Puscas) pentru niste bani care, uneori, nici macar nu sunt cu foarte mult peste salariile din campionatul din RO.
La aceasta „directie de dezvoltare” au contribuit LPF-ul si FRF-ul sau toti semi-doctii transformati peste noapte in „investitori” pe la cluburile noastre care trateaza jucatorii ca pe ultimele slugi si ii fac sa-si doresca sa scape din haznaua de campionat din RO.
Sau faptul ca daca ai un copil – intamplator eu am un copil care face DOUA sporturi, la nivel profesionist pentru varsta lui, adica club/legitimare la federatie, cu viza medicala la 6 luni, cantonamente, competitii & etc – acel copil va face sport DOAR pe banii parintilor pentru ca ZERO suport de la stat, indiferent ca statul asta e Min. Sporturilor, Min. Invatamantului (scoli cu profil sportiv) sau Primaria din localitate.
Dar, peste toate astea, cea mai dureroasa problema este ATITUDINEA. Si o sa dau un singur exemplu – in meciul cu Israel ne-am trezit – fara niciun merit din partea echipei noastre – in situatia IDEALA pentru o echipa nationala care joaca pe teren propriu (in fata a 50K suporteri) si vrea cele 3 puncte. Adica am ajuns sa conducem cu 1-0 in minutul 20. Pai de aici, rational, aveam doua variante: UNU – joc „distructiv” / catenaccio sau cum vrem sa-i spunem sau DOI – sa lasam adversarul „sa riste” si sa-l taxam pe contra-atac. Ambele variante avand nevoie de DEDICARE 110% si MUNCA/ATENTIE. Ce am facut noi …. NIMIC! Dadeau ai nostri in minge de sarea ca din „coltul mesei” doar-doar sa scape de ea cat mai repede. Alergat in „dorul lelii”, intrari aiurea si intarziate urmate de tras de tricou si alte obstructii de ma mir ca nu am luat vreo 5 cartonase galbene sau vreunul rosu. Asta arata lipsa de pregatire fizica – ca nu erau in stare nici macar sa fuga dupa adversar dupa ce pierdeau mingea – dar si lipsa de viziune sau chef de munca.
Vorba unui prieten: „… doar freze si tatuaje aveti in cap …”.
Asta in timp ce jucatorii Israelului alergau si in minutul 90 la fel (sau mai tare decat) ca in minutul 01.
Dupa parerea mea mentalitatea necesara/corecta in fotbal astazi e aia din UK: suporterii nu se supara daca echipa lor ia bataie dar fiecare jucator arata ca este dispus sa „moara” pe teren. Problema, pentru suporteri, apare daca jucatorii sunt niste lepre puturoase si nu au intentia sa-si de sufletul pe teren.