Scriu acest articol pentru că am văzut astăzi, dimineață, luni, 04 decembrie, o postare al unui business local, pe care îl urmăresc și frecventez cu plăcere, că sâmbătă, pe 2 decembrie, au avut un eveniment mișto, la care aș fi mers. Dar nu am știut de el. În era digitală, promovarea afacerii tale pe platformele… [mai mult]
Pentru un weekend am avut pe mână un Suzuki Jimny care arăta ca o bomboană fondantă, oferit de către Suzuki România ca să-mi mai înece amarul închiderii sezonului moto. Aș fi putut să aleg oricare model de Suzuki din portofoliul lor, dar am preferat Jimny și pentru că e mașina preferată și la care visează… [mai mult]
Așa cum am zis și pe facebook acum câteva zile, the psychology of stupidity este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii 5 ani, cred. Depășește cu mult și pe Harari și pe Factfulness, nu se compară nici cu 7 habits, la nivel de conținu cu care rămâi după ce… [mai mult]
Una din provocările părinților care au copiii deja la școală este presiunea socială care rezultă din „dar ceilalți copii au/primesc/aduc și eu nu”. Și discuția asta se poartă de la haine, deși există o ținută recomandată ferm, nu uniformă, dar o clasă de haine permise până la telefoane, device-uri deștepte și mai știu eu ce… [mai mult]
Foarte buna idee. Când aveam în jur de 6 ani mi-a dat mama bani și m-a trimis la magazinul de vizavi să iau pâine și ceva de mâncare de gătit și mi-a zis ca ce cumpăr aia trebuie să mâncăm , iar de atunci a fost foarte bine șI m-am învățat cu banii însă ce mi se pare challenging este ca pe viitor totul se va plăti cu cardul/telefonul etc și copiii nu vor mai avea experiența asta cu strânsul restului, pusul în pușculiță etc
Partea întâi. Revenirea clickbait-ului De ceva vreme, îmi este feed-ul bombardat cu știri bombastice, în principal despre Robert Turcescu, care a pățit sau a făcut diverse. Titlurile de știri devin din ce în ce mai agresive pe măsură ce refuzi mai mult timp să dai click pe ele. Și pentru că nu a învățat nimeni… [mai mult]
Nu vă rețin mult atenția, vreau doar să vă atrag atenția asupra a două concursuri destinate copiilor din sectorul 2, dar și asupra unui proiect de care are grijă Make, un prieten vechi și de nădejde, destinat tot copiilor. Și oamenii care fac chestii pentru copii vor avea aici mereu un loc de promovare, susținere… [mai mult]
Vinerea trecută, la Webstock, am primit o întrebare din public care era despre cum am reușit să balansez între viața personală și cea profesională, să nu mă jertfesc pe nici unul dintre altarele profesionale sau personale. Răspunsul e simplu și oarecum complicat, în același timp și pleacă de la obiectivele pe care singur mi le-am… [mai mult]
Deși costurile de achiziție de clienți cresc de la lună la lună, se pare că, în continuare, se acordă prea puțină atenție clienților existenți. Studiile spun că „The cost of acquiring new customers is five times higher than the cost of retaining existing customers.” Este timpul să punem accentul pe importanța acestora. Clienții existenți sunt… [mai mult]
Perfect de acord.
Cu toate astea, in majoritatea firmelor de pe piata exista grila de comision/bonus DOAR pentru „hunter”-i si nimic pe KAM. Sau „departamentul” de KAM nici macar nu exista in organigrama. Mentenanta pe client/contract fiind (automat, prost dar automat) asumata ca fiind in sarcina hunter-ului. Pe genul „… las’ ca tot ti-ai luat comision pe clientul asta, ocupa-te de el …”. Pana cand … pana cand vanzatorul „se sufoca” si nu mai face cum trebuie nici hunting si nici farming. Asa ca directia e (proasta dar) clara!
Sau, in rarele ocazii in care exista o grila si pentru un „farmer”, in cel mai optimist scenariu, grila asta nu ajunge nici la 50% fata de aia pentru „hunter”.
Desi orice om zdravan la cap intelege ca pastrarea unui client multumit 1-2-3 ani (sau cat dureaza contractul), astfel incat sa-l convingi sa semneze un act aditional de prelungire, e o munca fix la fel de grea/sensibila/importanta ca si munca celui care reuseste sa aduca un nou client.
Nu e mai putin adevarat ca, pe undeva, poate fi si vina clientilor care s-au invatat sa puna presiune la re-innoirea contractului (pentru ca AU IMPRESIA ca pot) sub „amenintarea” ca vor declansa o licitatie sau ca exista o oferta mai buna de la concurenta. Chestie care nu face decat sa duca incet-incet TOATA industria respectiva intr-o zona de deprofesionalizare si „red-ocean”. Plus, in particular, se muta presiunea aiurea pe un KAM care si-a facut treaba pe durata contractului dar, cu toate astea, va deconta in mod artificial „pierderea” unui astfel de client deci iarasi ne intoarcem la motivatie, ca si la grilele de bonus/comision.
Personal – dupa +15 ani de vanzari, majoritatea in KAM – daca un client (care venea DOAR cu presiune pe pret dar cu ZERO puncte obiective vizavi strict de implementarea serviciilor din contract) facea o manevra de genul asta, decizia era simpla: oferta mea (de re-innoire) era cu minim 20-30% mai mare decat cea din contractul curent. Si asta din doua motive simple: UNU – daca un partener alaturi de care (se prespune ca) aveam o o relatie este capabil de o astfel de manevra, in evaluarea mea nu este genul de „caracter” pe care sa-l consider neaparat o pierdere si DOI – daca o facea „la mishto”, atunci imi doream sa fiu sigur ca-i platesc „cu sec”.
Am „pierdut” genul asta de clienti cu constiinta impacata. Dar au fost si cativa care s-au intors de la „ala mai ieftin” dupa ce si-au luat-o peste bot. Pe acestia i-am apreciat cel mai mult pentru ca au putut sa recunoasca ca au luat o decizie gresita. Plus ca, in situatiile astea, am castigat de doua ori, atat prin „recuperarea” contractului cat si prin „linistea” data de faptul ca acelui client nu i-a mai trecut prin cap sa incerce asa ceva a doua oara.
Când mai merg pe la conferințe sau evenimente, ca speaker, întreb audiența dacă au comandat ceva pe emag în ultimul an, dacă au comandat ceva de mâncare pe tazz sau glovo, dacă au comandat măcar o data un uber sau un bolt. În general, majoritatea răspund afirmativ, lucru ușor de intuit, de altfel. Apoi îi… [mai mult]
Prima dată ni s-a sădit în minte ideea de a ne muta din oraș în timpul pandemiei, mai precis în vremea de lockdown, când am descoperit cât de mic poate fi un apartament mare, de 3 camere, când amândoi aveam de lucru și copilul avea de făcut grădiniță online. În același an 2020, stând mai… [mai mult]
În Arad există varianta intermediară, între casă și apartamentul la bloc: apartament „la curte comună”, într-un imobil „de tip casă”, care are, de obicei, cel puțin două nivele, uneori chiar trei-patru (parter, etajul 1 și etajul 2, mai rar etajul 3 sau demisol, parter și etajul 1 sau parter (înalt) și etajul 1) și fațadă, de obicei, istorică. Așa e cazul meu, eu și cu soțul meu locuim într-un astfel de apartament, chiar în zona ultracentrală a Aradului. Avantaje: ai parte de o curte (chiar dacă e comună) și de aer curat, de obicei apartamentele astea u și suprafață destul de mare, dar mai ales nu sunt mulți locatari, ca la bloc (în clădirea în care stăm noi, suntem în total patru familii). Și aproape toate aceste apartamente sunt dotate cu centrală termică proprie, chiar dacă în cele mai multe vei găsi și sobe de teracotă (așa am avut și noi, dar am desfăcut-o pentru că ocupa prea mult spațiu). Dezavantaje: lipsa camerelor decomandate. Pentru că, desigur, aceste imobile au fost construite pe vremea când nimănui nu-i trecea prin cap să facă camere decomandate, dimpotrivă, era considerat cel mai firesc lucru din lume să treci dintr-o încăpere în alta. Mai e ceva: unele dintre aceste apartamente necesită renovare. Asta poate fi un avantaj, pentru că apartamentele care necesită renovare sunt ieftine (așa l-am cumpărat pe al nostru, cu doar 39.000 de euro!), dar, dacă nu ești dispus să te angajezi în procesul de renovare, poate fi un dezavantaj. Iar apartamentele „la cheie”, în imobile cu „curte comună”, mai ales dacă sunt ultracentrale, pot fi destul de scumpe (dar în niciun caz mai scumpe decât garsonierele din Cluj, care au însă și suprafețe uneori de zece ori mai mici decât apartamentele „la curte comună” din Arad…).
Ethan Hunt
#5 Social Media (pe bani)
Destul de multe companii folosesc campanii plătite, iar platformele cresc în continuare. Opțiunea de a plăti pentru o campanie de publicitate pe o platformă social media nu e chiar rea. Algoritmii ne arată clar că trebuie să plătim pentru a ajunge la ochii și urechile celor ce contează, așa că e chiar necesară pentru a supraviețui (ca afacere).