Cei care mă cunosc sunt deja obișnuiți cu obsesia mea de a da semne când ajung acasă, după ce ne despărțim, pleacă de la noi sau din oraș.
Același obicei îl avem între noi, gașca de băieți care ieșim la plimbare cu motoarele. Fiecare dă semn când ajunge acasă.
Poate părea over-protecting, poate părea o formă de control asupra celorlați ( sechele din copilărie sau de părinți supra protectivi), dar, în zilele noastre, este o formă simplă și directă de „caring”, de a arăta că îți pasă de ceilalți și că vrei să știi că sunt bine.
Și zic în zilele noastre când nu trece ziua fără să aflăm de cineva care a pierit sau a fost accidentat grav de un șofer drogat, băut, fără permis, urmărit de poliție sau mai știu eu ce motive.
Așa că dați semn când ajungeți acasă. Rugați oamenii să vă spună că au ajuns cu bine acasă, după ce vă despărțiți.
Sunați sau scrieți din când în când prietenilor cu care nu vă întâlniți perioade lungi de timp.
Un „ce faci? toate bune?” nu este mult, dar poate însemna enorm uneori.
1 comentariu Adaugă comentariu
În cazul ăsta, traume din copilărie sau indiferent care e cauza, trebuie să te adaptezi la persoanele respective. Dacă lor nu le place, nu îi bâzâi cu chestia asta fiindcă ție ți pare ok și vrei să stai liniștit, fiindcă nu faci decât să îi îndepărtezi. Grija față de alții e ok, dar cu o limită. Și fiecare avem limitele noastre care trebuie respectate.