Vinerea trecută, la Webstock, am primit o întrebare din public care era despre cum am reușit să balansez între viața personală și cea profesională, să nu mă jertfesc pe nici unul dintre altarele profesionale sau personale.
Răspunsul e simplu și oarecum complicat, în același timp și pleacă de la obiectivele pe care singur mi le-am stabilit.
Unul dintre aceste obiective, și cel mai important, era să fiu prezent în viața copilului cât mai mult, cel puțin până merge la școală. Motivele sunt mai multe, dar unul dintre cele mai importante au fost momentele pe care nu mi le dă nimeni înapoi, micile momente din viața micului om.
Primul zâmbet, primele gângureli, primii pași, primele cuvinte, primele încercări de mâncat, de băut singură, chestii mici care împreuna compun un tot unitar foarte mișto, pe care nu ți-l pot da nici banii, nici cariera, nici sacrificiile profesionale.
Bineînțeles, nu am neglijat partea profesională, dar nici nu m-am speriat vreodată că vom muri de foame. Dimpotrivă, pentru că știu că în București nu ai cum muri de foame, dacă vrei cu adevărat să muncești.
În același timp, am avut parte și de oamenii mișto în jurul meu, profesional vorbind, cu unele excepții pe care le-am filtrat rapid și am putut să mă țin de plan.
Și da, sunt unul dintre cei care cred că nu banii aduc fericirea, fericirea e în alte părți, se ia cu porții mici, dar intense, și se întreține cu momente dese.
Așa că niciodată să nu vă negociați, tranzacționați, sacrificați momentele de fericire pentru niște bani pe care îi poți pierde a doua zi. Investiți în momente, pentru voi, dar mai ales pentru ceilalți. Că asta lăsăm în urmă, momente, amintiri, trăiri, emoții.
Vă las cu Zlatan, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal pe care i-a avut planeta asta ( vă recomand și cartea lui), care spune fix același lucru despre fericire și momente. Că de fapt, de aici m-am și luat.
