liliput

Întâi de toate, copilul trebuie să fie fericit!

Pentru că s-a împlinit anul de când kiddo merge la creșă, unde se dezvoltă super bine și mișto, alături de niște copii fericiți și educatoare super-devotate, mă gândesc să împărtășesc un pic cum am luat decizia pentru o creșă și nu pentru alta. Un fel de ghid, dar și un pic de food for thought,… [mai mult]

laura

Ati luat cea mai buna decizie pentru copilul vostru https://en.wikipedia.org/wiki/Early_childhood_education

Alexandru'

Deunăzi, la creșa unde merge fiica noastră, a venit o mamă cu un copil. Spunea că a fost cu el în altă parte și copilul era agitat, se trezea noaptea țipând, era încâncenat ca prezență. Iar toate astea au înnebunit-o pe mamă, ajungând să-i cadă părul, să facă tot felul de erupții pe piele din cauza stresului, tot tacâmul.

Acum, după vreo două săptămâni, și-a revenit. E cea mai veselă dintre toate că fiica ei cere la creșă, vine cu informații noi, e mai zâmbitoare și, în mod special, doarme noaptea.

Știm că nu e cea mai cea creșă cu îngrijitoare perfecte și țânșpe feluri de montessori și cursuri de integrale triple, dar important e că fiică-nea cere la creșă și doarme liniștită. Iar pe noi ne interesează exact absența factorilor traumatizanți. Am înțeles, îl mai lași la un televizor oleacă, îl mai strunești când e cazul, dar ai grijă ca piticul să-și permită să fie el. Cu lecțiile de rigoare, desigur.

Cu alte cuvinte, nu că se poate mai rău decât liniștea de cazarmă, ci se întâmplă mai rău, cam ca la pușcărie 🙂

andreiu

Unde ne sunt specialiștii?

Ieri am fost la cursul de Next Generation Marketing ținut de Tudor Galoș. Vă recomand să-l urmați, dacă mai prindeți locuri la proximele ediții, având în vedere că are o experiență destul de relevantă în domeniu, lucrând câțiva ani la un srl din domeniul tehnologiei. În fine, unul din subiectele cursului era identificarea valorilor brandului… [mai mult]

andreiu

Am fost la We Will Rock You. Și vom mai merge o dată

Vineri am fost la We Will Rock You, musical-ul care a făcut deja istorie, lansat în 2012, dar care acum a fost pus în scenă, în premieră, la București. Primul musical văzut live de mine, nu știam exact cu ce așteptări să merg, dar am avut încredere că nu are ce să fie nasol pe… [mai mult]

Dim

„La muuuuncăă, băăăăăă, nu la dans!” 😁

andreiu

Recomandare pentru weekend. Pentru părinți și nu numai!

În weekend am fost la arena Basme cu Cai, undeva la ieșire din București spre Chitila, lângă Carrefour. Am auzit reclama la radio, am intrat pe site, am luat bilete și cam asta a fost. Noi am fost la Giganții, de dimineță, iar după-amiaza au jucat și Balaurul. Copiii sub 3 ani nu plătesc bilet,… [mai mult]

Bogdan

Foarte interesant. O sa încerc si eu sa o duc pe fi-mea (3.5 ani :)). Ms

andreiu

Cum să abordezi mișto o despărțire

După 12 ani de colaborare, Timișoreana și grupul GMP+WEBSTYLER își separă drumurile. Cum zice și Alex, e probabil una dintre cele mai vechi colaborări din piață. Ca să celebreze cei 12 ani, cei de la GMP+WEBSTYLER au făcut o colecție de 12 etichete, fiecare dintre ele marcând câte un an petrecut împreună. Un fel de… [mai mult]

andreiu

Încă niște aplicații care ar trebui interzise, alături de Uber și Bolt

În continuare cred că războiul taximetriștilor cu aplicațiile este același ca al poștașilor cu emailul, al tipografilor cu imprimantele și că primii nu vor supraviețui dacă nu se adaptează. E doar o chestiune de timp, tehnologia și progresul pot fi încetinite, dar nu oprite. Așadar, doar cu telefonul în mână propun spre interzicere: email-ul: destabilizează… [mai mult]

rox

Waze, cu featureul de detectat radare si parca si echipajele de politie activat, este interzis cam peste tot in Europa, Romania si Bulgaria fiind excepțiile. In practica mai greu de pus in aplicare, dar amenzile sunt mari.

andreiu

Faith in young people restored

Am cunoscut și eu acești copii, mi-a plăcut maxim de ei, determinarea, energia, voința pe care o au și cu care s-au apucat de treaba asta. I-am învățat câte ceva, să facă un swot, să facă o strategie și văd că le merge bine. Mai jos, câteva rânduri de la cel care le este mentor… [mai mult]

andreiu

Avem nevoie de mai multă asumare

Să te ferești de oamenii fără opinie, fără păreri, fără postări pe facebook/insta/twitter, oamenii care nu comentează nimic nicăeri, toată armata de oameni ascunși, cei care nu-și asumă. Să stai departe de ei, pentru că sunt doar o armată de hidden trolls. Mai toxici decât ei sunt cei care tac, dar nici nu participă când… [mai mult]

Dim

Aș adăuga încă o categorie: cameleonii.

Oamenii de care, la prima vedere, spui despre ei că au opinii, au convingeri și că se bagă în treabă să facă ceva pentru că îi interesează. La o investigare mai aproape, descoperi că sunt niște oglinzi, niște cameleoni: oameni care și-au însuși toate aceste lucruri de la/pentru altcineva. Eu i-am poreclit aici „cameleoni” și „oglinzi”, o altă sinonimie potrivită pentru aceștia e „coadă de topor”.