Nu ne naștem cu șanse egale
Tot scriu și rescriu articolul ăsta cred că de mai bine de un an și tot nu reușesc să-i dau o formă finală, așa că îl public acum, așa cum e. E lung, zic de acum. De când avem copilul am început să mă gândesc la viitor, ce facem și cum facem pentru copil, pentru… [mai mult]
Bogdan
În opinia mea, o egalitate cu care ne naștem este faptul că suntem cu toții datori cu o moarte. Lucru care poate fi și bun, dar și rău. E bun pentru că generează o oarecare presiune pozitivă (să te bucuri de ce ai și de zilele rămase). E rău pentru că face ca acest ecart despre care ai scris, să se extindă. Astfel, cei care nu se nasc într-un context ”cu toate de-a gata”, nu au timp să recupereze. Sau când recuperează, deja e prea târziu pentru ei. Dar măcar rămân cu satisfacția că s-au sacrificat pentru posteritate.
Evident că nici eu nu dețin adevărul absolut, însă cred că e mai ”sănătos” să te concentrezi pe ceea ce deja ai: sănătate, acoperiș deasupra capului, haine pe tine și mâncare în farfurie. Urmând ca abia apoi să te gândești la cum să recuperezi această inegalitate cu care te-ai născut.
O altă egalitate cu care ne naștem este capacitatea disponibilă de a ne bucura de ceea ce avem. Nu cred că are rost să mai menționez faptul că există oameni înstăriți mai puțin satisfăcuți decât cei modești. Aș avea curaj chiar să spun că oamenii înstăriți, având atâția termeni de comparație, atâtea tentații, atâta competiție imaginară pe social-media, atâta supra-saturație de lucruri fizice, sau concedii exotice, sunt predispuși la a fi mai nefericiți decât cei care trăiesc într-o ”bulă” a modestiei.
Ar fi interesant un viitor articol despre acest subiect…