Momentul când Adi Hădean îți vorbește o oră despre bere.

Săptămâna trecută am participat la un training interactiv despre bere, unde unul dintre taineri a fost Adi Hădean. Da, bucătarul celebru, fost jurat la Master Chef. Alături de el a fost și Zoltan, un maestro berar de la Timișoreana.

Zoltan ne-a povestit foarte mișto istoria berii, cum a apărut și de ce Legea Purității Germane este practice imposibil de respectat în zilele noastre. De ce? Simplu, pentru că la origine este o lege menită să protejeze brutarii din Germania, care pe vremea aia aveau mari probleme în a-și procura cereale, acestea din urmă fiind luate în totalitate de berari.

Așa că, împărat sau rege, ce avea Germania pe la 1500, a dat dispoziție ca berea să respecte legea purității și să nu conțină grâu sau drojdie. Pam-pam.

Am mai aflat diferența dintre berea pasteurizată și cea nepasteurizată:

  • Pasteurizarea berii înseamnă tratamentul termic care distruge anumite substanțe și prelungește valabilitatea berii. Această tehnică a fost inventată de către francezul Louise Pasteur în anii 1800. Acesta a identificat rolul pe care îl au micro-organismele și drojdia în deteriorarea berii. Odată inclusă pasteurizarea în procesul de fabricare al berii, înseamnă prelungirea duratei de viață a acestui produs, prin expunerea berii la căldură. Înainte de pasteurizare, berea avea o durată de viață scurtă, așa că berile erau mereu distribuite în localitățile de lângă berării.
  • Berea nepasteurizată aduce în prim plan o modalitate veche de preparare a berii, unde se alătură puțină inovație și un strop de autenticitate. Astfel, berea nepasteurizată înseamnă o tehnologie de filtrare specială, realizată la rece. O tehnologie ce păstrează gustul proaspăt al berii direct de la fabrică pentru mai mult timp. Berea nepasteurizată, berea mai naturală care evită tratamentul termic regăsit la berea pasteurizată, a fost introdusă în lista barurilor  în anii 1990 de către broducătorii mici de bere. O bere nepasteurizată este o bere vie – este răcită și microfiltrată pentru a păstra gustul proaspăt din fabrică.

Interesant, tre sa recunosc că habar nu aveam de asta.

Acum, am aflat de la Adi Hădean, motivul adevărat pentru care s-a inventat berea. Legenda spune că berea a apărut acum 6000 de ani, pe la sumerieni.  Și acum, intervine adevăratul motiv.

Ne-a zis Adi că, tot prin zona aia, acum vreo 7000 de ani, a apărut burgerul. Adică oamenii creșteau vite, le tăiau bucăți și le mâncau. Și le-a luat vreo mie de ani să se prindă cu ce merge carnea aia friptă. Așa că au inventat berea.

Tare, nu?

La categoria serioasă trecând, e fascinant să vezi un bucărar cât de lejer și dezinvolt povestește despre bere. Și despre cât de imporantă este băutura la masă. Aproape indispensabilă. Pentru că ne face să uităm de inhibiții, ne face un pic mai veseli, un pic mai sociali. Și sociabili.  D-aia nu trebuie luptat împotriva ei ci trebuie adusă de partea noastră.

Consumată cu răspundere, bineînțeles.

24

No Responses

Write a response