Recunosc, de ceva vreme încoace mi s-a sădit sămânța îndoileii în minte și mă tot gândesc dacă îmi doresc să o creștem pe kiddo în București.

Bucureștiul încă îmi place, e un oraș mișto, viu, alert, poate singurul oraș adevărat din România, dar mi se pare că devine sufocat și sufocant, mai ales sub comanda prea sfintei născătoare, care practic nu face decât să distrugă.

Nu mă simt confortabil cu gândul la aglomerație, poluare, nervi, timp pierdut în trafic,

Problema e că nici alte opțiuni nu văd, cel puțin nu la noi în țară. Vorbeam si cu colegul din Pantelimoun ieri, la întoarcerea de la Timișoara, că nu văd nici unul din orașele mari ca o soluție de termen lung.

Cluj? Da, un oraș mișto, mult peste București la ora asta.

Timișoara? Da, celălalt oraș foarte mișto de la noi, care se dezvoltă cu un ritm de apreciat.

În rest, nu văd unde. Constanța e plină de cocalari și maneliști, Brașov mi se pare supraevaluat pentru un oraș mic din moldova, iar de Iași să nu aud. Ar mai fi Sibiu, dar acolo cred că m-aș plictisi ca hristos pe cruce după o săptămână.

Deci opțiunile ar rămâne Cluj și Timișoara, dar și acolo mă enervează niște chestii.

În Cluj mă enervează că ai de urcat și coborât o grămadă, prea multe coline și văi. Eu sunt crescut și învățat în plan drept, nu la munte.

În Timișoara mă enervează traficul, care devine la fel de aglomerat ca în București.

Și stai și te uiți cât de inegal e divizată țara. Și alegi să rămâi încă o perioadă în București, nu din convingere ci pentru că nu ai practic alte opțiuni.