Am niște nostalgii de dat cuiva crescut în fața blocului
UPDATE: băi, foarte tari toate comentariile, am oscilat între Ciprian și Georgiana la desemnarea winnerului, dar am zis să fim cavaleri și îl dăm poveștii cu ”bidonașul”. N-am auzit niciodată de jocul ăsta și pare mega haios. Am primit astăzi de la cei de la Orbit de acum celebra carte ”În fața blocului”, în… [mai mult]
Andra
Ah, ce vremuri. În primul rând, nu exista zi fără campionate de sărit ața și coarda (recunosc, nici nu mai țin secvențele de joc de la sărit ața și de aceea mi-ar plăcea mult cărticica :P). Jucam „Sticluța cu otravă”, „Omul negru n-a venit”, „Țară-țară vrem ostași”, „Rațele și vânătorii”… ca să nu mai zic de Prinsea, Șotron și De-a v-ați ascunselea. Pe lângă asta, organizam frecvent campionate de badminton și handbal (suprinzător, nu prea juca nimeni fotbal). La un moment dat am descoperit și un joc de cărți cu pedepse, care a fost revelația unei veri întregi, dar și sursa a multe răzbunări și miștouri. A da, să nu uităm de „Împărate-împărate, câți pași îmi dai” – probabil cel mai subiectiv joc posibil, unde câștigai doar dacă te aveai bine cu copilul care era împăratul. Ultimul, dar nu cel din urmă, era completatul oracolelor…nu e un joc în sine, dar la vremea aia era sport național :))