Nimic. În două săptămâni nu au făcut nimic pentru ca cei din diaspora să poată vota în condiții decente. Dacă pe tv nu se zice nimic, iar simpatizanții PSD își doresc online-ul închis ca să nu se propage informația(conform unor surse), hai să dăm noi pe bloguri ce e afară.
Ultima, ne vedem la Universitate! De pierdut, am pierdut cu toții, indiferent cine ar câștiga. Măcar să nu fie roșu.
Tot în Dublin
Coloane de dube de jandarmi se îndreaptă spre București
Mostră de jurnalism obiectiv la România TV:
Români fericiți la Torino
Cam cât de important este să ieși la vot:
Mai sunt 3 ore în care putem vota. Măcar din respect pentru oamenii ăia care au stat și stau cu orele la cozi în străinătate.
În Coreea de Nord câștigător se pare că este Klaus. La fel a ieșit și în Australia, Noua Zeelandă și Japonia.
Acum la Bruxelles se cântă imnul. Corect 🙂
La Oslo:
Apărătorul democrației, Rareș Bogdan, în dezbaterea căruia Ponta a fost elogiat maxim și invitat să rămână în emisiune după finalul dezbaterii, îndeamnă lumea să nu plece. Să fie doar o diversiune prin care se încearcă aruncarea votanților din diaspora într-o lumină de scandalagii?
Tot din Dublin, de la alt prieten
Din Bruxelles
Din Londra
Din Italia
Din Spania
Se fraudează masiv, avem exemplu de la Giurgiu:
Zice bine Radu pe twitter, că 100.000 de oameni au votat deja pe listele suplimentare de la noi, iar afară abia se mișcă. Trebuie să iasă Ponta.
Așadar:
Puteți vedea ce se întâmplă afară dacă urmăriți #diasporavotează
3 comentarii Adaugă comentariu
Respect pentru implicarea ta. Nu au fost doar vorbe în cazul tău. Nici în turul 1, nici în turul 2. Mă înclin.