Pentru cei ce nu știu, AENO este un brand care produce multe dispozitive inteligente care trăiesc pe lângă casa omului. Eu am purificatorul de aer de la ei, de vreo 2 sau 3 ani, nu mai știu exact de când ( probabil nu sunt singurul care e debusolat cu reperele temporale după pandemie). Este un purificator excelent, își face treaba mai mult decât onorabil, se strănută mai puțin în casă și e aerul mai curat de când îl avem.
Dar nu purificatorul vreau să-l fac vedetă azi, ci periuța de dinți de la AENO.
M-a atras în primul rând prin design, că e minimalist și simplu, prin faptul că e foarte handy, e ușoară și subțire, apoi prin faptul că se poate conecta la aplicație ( pe care o aveam deja instalată) și de acolo te poți juca cum vrei în configurarea ei.
Se conectează la aplicația AENO ( onboarding rapid, fără multe obstacole) și de acolo ai libertatea să alegi stilul de periat, viteză, tipuri de dantură, nevoi, vârstă și multe alte specificații.
Deși vibrează cu 46.000 de vibrații pe minut e recomandată și pentru cei care poartă aparat dentar și pentru cei cu gingii sensibile sau care au probleme cu dantura.
Stilurile de periat variază de la soft, la hard, există chiar și opțiunea de clean, dar îți poți configura tu cum vrei stilul de periaj și curățare.
De bază găsești niște profiluri deja create, pe care le poți folosi, dar îți poți crea și tu altele.

Mie îmi place foarte tare profilul de whiten, care e dedicat celor care beau multă cafea și vin roșu. Din fericire eu prefer vinul alb, dar ați înțeles ideea.

E foarte ciudată senzația la început, până te obișnuiești cu viteza vibrației, dar apoi o să te încânte senzația de curat pe care o ai după, asemănătoare cu cea de imediat după un detartraj bine făcut.
Vine cu bază de încărcare wireless, cablu de USB-C și 3 capete de rezervă și vezi durata de viață a capetelor în aplicație, să știi când este cazul să le înlocuiești.
Dintre avantajele folosirii unei periuțe electrice, enumăr mai jos câteva pe care le-am identificat eu în acești aproape 10 ani de când am renunțat la periuța manuală:
Curățare mai eficientă: o periuță electrică este mai eficientă în îndepărtarea plăcii bacteriene și a resturilor alimentare de pe dinții și gingiile tale. Aceasta se datorează faptului că mișcarea sa este mai rapidă și mai puternică decât cea a periuței manuale.
Reducerea timpului de periaj: De obicei, o periuță electrică va curăța dinții mai rapid decât una manuală. Acest lucru poate fi util pentru persoanele care au un program aglomerat și nu au mult timp pentru periaj, deși nu cred că e cazul mereu.
Personalizarea periajului și a stilului de periaj: având la dispoziție o aplicație care îți monitorizează fiecare acțiune a periuței, poți adapta sau configura orice nevoie apare sau la care te gândești.
Aici cea pe care o am eu, dar o găsiți și în magazinele fizice, dar sunt și alte versiuni mai scumpe și,mai ieftine, în funcție de bugetul fiecăruia!
Ar fi tare să apară și o versiune pentru copii!




3 comentarii Adaugă comentariu
Am tot amânat să-mi iau electrică, dar acum mi-am comandat, din cauza ta 🙂
datorita mie*
Nu, nu stiam de AENO.