Recunosc că am folosit copilul ca material de studiu, încă de la naștere până acum, în primul an de școală. M-a fascinat și încă mă fascinează (încă stau cu minutele și ma uit la ea când doarme) minunea vieții, a creșterii și dezvoltării și definirii unui mic om, dintr-un om și mai mic.
Dintre toate procesele, de creștere, de adaptare, de socializare, cel mai mult mă uimește procesul de învățare. Cât de anevoios, complicat, greu este să înveți lucruri elementare, de bază, care în viitor vor deveni gesturi reflexe.
Băutul apei, mâncatul autonom, mersul, fuga și toate celelalte acțiuni pe care le facem fără să ne gândim la ele, fără să le analizăm sau să le pregătim înainte, toate astea sunt complet noi și se asimilează cu mult efort și ambiție. Efort din partea părinților și ambiție din partea copilului.
Mâncatul cu tacâmuri, băutul cu paharul sau cana, toate sunt lucruri elementare, acum, dar care se învață cu un consum uriaș de resurse, mai ales mentale.
Acum asist cu aceeași surprindere la procesul de învățare a cititului, care devine un gest reflex, un automatism în câțiva ani, chiar o acțiune înconștientă pe care o facem, luăm mesajul textului, îl trecem prin filtrul gândirii și mergem mai departe.
Dar care necesită enorm de mult efort, determinare, dăruire și atenție din partea copilului. Și care produce multă oftică, atunci când nu-i iese, când nu reușește, când nu înțelege ceva. Și nici școala nu este cea mai prietenoasă din acest punct de vedere, dar asta este o altă discuție.
Scriu asta ca o analiză asupra așteptărilor pe care le aveam de la oameni înainte de a apărea copilul și după, dar și a așteptărilor nerealiste pe care le aveam referitor la cum trebuie făcute lucrurile și cum le învață cei din jurul meu.
Procesul de învățare e greu, dar dacă este un proces pe care să nu mergi singur și ești asistat, susținut, ghidat și încurajat de către cei care deja știu și care au trecut cu succes prin el, va mai ușor de parcurs, că de terminat nu se va termina niciodată.
Și, în relația părinte – copil, procesul de învățare nu este unul cu sens unic, dimpotrivă. Eu continui să învăț să împletesc brățări, codițe, să fac haine de păpuși chiar dacă sunt aproape de 40 de ani și credeam că le știu pe toate.
La schimb, sunt departamentul de suport în toate procesele ei, mai ales în cel de învățare.
Photo by Brett Jordan on Unsplash
1 comentariu Adaugă comentariu
Uita-te, absoarbe-o, caci va veni ziua cand va suferi, cea mai cumplita din toate zilele de pe pamant, cand o vei dezamagi, cand toata dragostea ta nu va putea sa-i stearga lacrimile, dar atunci va avea ceea ce ai invatat-o, si va merge mai departe, mai buna, si inima ta va sta sa plezneasca de bucurie!