Discutam acum 2 seri cu o prietenă despre rockeri, muzica rock și despre cum ne ducem pe bendix ăștia care știm să apreciem o chitară electrică bine băgată în priză.

Ne-am cam umplut de băieți de catifea, bombardieri, oameni cu glezne goale, fani Damien Rice și alți sensibili d-ăștia care să impresioneze domnișoare sensibile și ele și mai rar oameni cu care să faci o moșeală cinstită. Nici măcar în vamă nu mai vezi rockeri autentici, au dispărut odată cu „la Pirați”. Acum sunt mocasini, freze gelate, cămășuțe și cardiganuri la Amphora. Eventual mai bine pensați decât gagicile pe care vor să le agațe.

Pe TV-ul mainstream rock nu mai este deloc, au apus vremurile când Luna Amară era la antena1 și zicea muie Năstase, sau aveam CityFm, chiar și la Atomic TV prindeai rock. Erau chiar și emisiuni de rock pe Atomic, cu HeFe.

Acum avem doar rockfm care e mai bine de vreo 3 ani, dar tot rock de bătrâni și Sport Total FM unde se dau fierăstraie grele, pentru cunoscători. Și niște încercări timide pe la Guerrilla, unde Bogdan Șerban bagă „piesa de făcut pogo pe ea” și Despot cu Hefe care fac „Playground”. Și Piticul dejun, cu Amariei, de la OCS. Și cam atât.

Nimic în comercialul mare, rock-ul nu mai există nicăieri.

Am ajuns ca o sectă interzisă de societate, să ne bucurăm când descoperim câte un alt adept de parcă am fi găsit portocală în fanta. Prea puțini cu elemente specifice, pletele au fost confiscate de băieții de la pop, piele nu prea mai purtăm, inele nu, lanțul de la brâu a devenit un accesoriu la modă, nici printre bikeri nu mai găsești rasă pură.

Unde ne sunt rockerii?

Unde ne-am pierdut pe drum? Oare chiar să am atât de mult ghinion încât să fiu și dinamovist și rocker și să dispară amândouă cam în același timp?

Come out, come out, wherever you are!