Mă gândeam așa, că tot e duminică și e cea mai liniștită zi din săptămână, că noi, ca oameni, trăim o grămadă de chestii mișto pe care le conștientizăm mai devreme sau mai târziu sau uneori deloc.
Eu mi-am dat seama azi că probabil cea mai mișto experiență pe care am trăit-o până acum, și pe care încă o trăiesc, este să fiu acolo când kiddo a început să facă primii pași.
Susținută de sub umeri, mers cocoșat în spatele ei, dar am fost acolo când a făcut primii pași. Practic, am susținut copilul în ceea ce va fi aventura vieții ei, să exploreze și să descopere lumea din jurul său.
Și când zic că am susținut-o și am fost acolo, mă refer la amândoi, Mariana și eu.
Din greutățile vieții de părinte.
Scriu asta ca să-mi apară peste ani la „on this day” și să recitesc articolul ăsta, să mă bucur, să râd și să o sun să o întreb dacă mai stă în oraș și când vine acasă.
