Din categoria „cum îți schimbă copilul viața”, pe lângă altele, gen responsabilizare și prioritizat cheltuieli și costuri, mie copilul mi-a modificat fundamental modul în care dorm.
Chiar dacă încă din ziua 1 kiddo a stat în camera ei, întotdeauna am adormit-o noi și am lăsat-o la ea în cameră. În pătuț sau în pat, de vreo 2 ani.
Înainte eram genul de om care putea să doarmă sprijinit de ușă, în picioare, n-aveam treabă. La fel, puteai trece cu tancul peste mine, nu simțeam nimic. Ca să mă trezesc, duceam telefonul în baie sau undeva departe. Nu am simțit cutremure, revoluții, nimic, am dormit buștean la multe evenimente importante. Inclusiv la mare.
Însă, de când a venit Mara acasă de la maternitate, cu tot cu babymonitor, am dezvoltat niște simțuri de care nu mă credeam în stare. Auzeam copilul chiar dacă doar se întorcea de pe o parte pe altă. Mi s-a ascuțit auzul și mi s-a subțiat profunzimea somnului.
Acum, de multe ori când o adorm, pic și eu lângă ea și rămân să dorm toată noaptea cu ea.
Noapte întreagă de stare de veghe, de fapt: să fie învelită, să nu o lovesc, să nu o strivesc, să nu se lovească, să nu doarmă prost, să aibă destul loc în pat, etc.
Chestii de care nu mă credeam în stare acum 10 ani, să zicem. Sau chiar acum 5.
Astea sunt pe stare de pace, când e bine, nu e răcită, nu are febră, nu are nici o problemă. Pentru că atunci toată casa e în stare de veghe, inclusiv peștii din acvariu sunt agitați.
Starea de veghe. Pe noapte, pe zi, oricând și oriunde.
