Sunt unele chestii pe care le luăm de la părinți și le ducem mai departe, chiar fără să ne dăm seama că facem asta conștient.

Eu, de exemplu, am o chestie pe care am învățat-o de la taică-miu, cu timpul pentru familie în weekend.

Dacă în timpul săptămânii suntem toți care pe unde apucăm, în weekend, măcar o zi, hai să o stăm împreună, în familie.

Masa de weekend era obligatoriu, duminică, unde mai povesteam diverse, vorbeam chestii adecvate vârstei mele, un fel de status săptămânal, pentru colegii de la corporație. Nu prea făceam rabat de la ea, cel puțin nu pe timpul zilei. Seara mai ieșeam în oraș, când eram deja mare.

Sunt conștient de chestia asta și o fac voit, ori de câte ori pot.

Să stăm acasă cu toții, în weekenduri, să gătim împreună, să facem ordine în casă împreună, să mâncăm împreună, să ne jucăm, să ne uităm la filme sau să ascultăm muzică împreună. Sau să ne vedem cu familia extinsă ori cu prieteni apropiați și să stăm să petrecem timp împreună.

Și sunt convins să așa se cimentează relații, se construiește încrederea și se dezvoltă empatia, mai ales pentru copil.

Deși, după cum știți, sunt adeptul accesului copiilor la tehnologie, cred că interacțiunea umană este, în continuare, peste tot ce înseamnă interacțiune virtuală.

Emoții, empatie, sentimente, exprimare și expresie, se învață offline.

Așadar, mesele din weekend și zilele de weekend le voi păstra pentru familie și copil, chiar dacă sunt obiceiuri învechite și acum lumea văd că stă și interacționează online.

Pentru că dacă ne doream să fim singuri, nu mai făceam familie.

Am aruncat, în schimb, obiceiul prostesc cu „mâncat tot din farfurie”, „trebuie să mănânci cu pâine altfel nu te saturi”, „dacă nu mănânci tot nu primești jucarii”, chestii d-astea de condiționat, care nu fac decât rău.