Asta e o poză cu tableta, teoretic a copilului, pe care ultima dată am folosit-o eu, undeva înainte de Crăciun.

Are jocuri pe ea, are desene animate, niște clipuri cu delfini și altele de copii, știe să facă poze și clipuri cu ea, ar avea toate argumentele să ne certăm cu ea să o mai lase din mână, să mai facă și lucruri offline, să nu mai stea toată ziua cu ochii în ecran.

Ei bine, tableta zace abandonată, undeva sub controllerele mele de PS, copilul se joacă cu infanteria de Barbie pe care o are, plus lego, plus alte jucării primite de la prieteni, bunici sau rude, pe la ea prin cameră sau prin sufragerie, când suntem și noi prin preajmă.

Accesul ăla echilibrat la tehnologie, controlat, dar relaxat în aceeași măsură, pare să fi dat roade. Acum telefoanele sau tabletele sau televizorul nu mai prezintă puncte de maximă atracție, nu dau dependență. Are niște desene animate pe care le vrea cu precădere, unele pe HBO GO, altele pe TV, dar nimic care să ne sperie, care să o facă să stea cu orele în fața unui ecran.

Mi-a apărut azi pe facebook o postare de acum un an în care povesteam cum s-a dus Mara la google home și și-a pornit singură muzica. Acum a avansat, știe să ceară melodii pe spotify.

Lucru care mă bucură, înseamnă că începe să învețe că tehnologia trebuie să fie făcută ca să ne ajute și să ne facă viața mai ușoară.

Tehnologia nu e bau-bau. Device-urile nu sunt dracul întruchipat în plastic, sticlă și siliciu. Televizorul nu e anticristul. Interzisul nu e soluția.

În echilibru e puterea!

Asta a fost marea provocare pe care am avut-o până acum, să vedem ce mai urmează.