Am mai scris aici despre probleme pe care le avem noi, la nivel de mental colectiv, cu susținerea și apartenența, dar și cu abordarea sportului și a sportivilor. Nu avem cultura eșecului, așteptăm mereu victorii fără să depunem mari eforturi în sensul ăsta, nu știm să ne bucurăm de un meci frumos, chiar dacă favoriții noștri iau bătaie și faptul că punem niște bilete la pariuri nu ne fac neapărat participanți ai fenomenului sportiv.
Cu toate astea, există și excepții care vin cumva să contrazică cutuma. Una dintre ele este o gașcă de visători nebuni, pasionați de rugby și adepți ai valorilor pe care acest sport le transmite. Vorbesc aici de Club16, un grup al suporterilor naționalei de rugby a României, în particular, și al acestui sport, în general. Un grup unde mă simt onorat să fiu membru.
Un grup unde n-am întâlnit contre, n-am avut parte de certuri, n-am văzut conflicte și cu care mă întâlnesc mereu cu drag. Oameni care merg să susțină naționala la fiecare meci, fie că joacă în străinătate sau în tară, fie că batem pe Belgia la Buzău, fie că ne-o luăm pe coajă de la Spania, la Madrid. Ei au fost acolo mereu, lângă echipă.
Chiar și în momente mai puțin fericite, cum sunt cele pe care le trăiește naționala acum, suporterii sunt acolo. Cu încredere, entuziasm și suport moral. Pentru că, am mai spus, momentele grele se depășesc mai ușor împreună.
Mi-ar plăcea ca fiecare sport să aibă un Club16 al lui, cu niște nebuni încrezători. Contează mult pentru sănătatea noastră mentală, a tuturor.
Și am încredere că vom merge la campionatul mondial de rugby din Japonia.
