E despre fotbal dar nu numai. E un fel de radiografie a ipocriziei și a dublei măsuri care ne caracterizează.

A debutat Adrian Mutu ca selecționer la România U21. A debutat cu o victorie cu 3-1 împotriva Finlandei. O fi fost meci greu, o fi fost ușor, habar nu am, 3 puncte sunt 3 puncte. Mai ales că vine după Mirel Rădoi, care a făcut minuni cu echipa de juniori, minuni pe care le dorim și la echipa mare.

Ei bine, s-au dezmorțit românii noștri pe internet și au dat drumul la glumele cu drogat, cu mutu, cu hăhă.

Oameni care nu pot alerga după autobuz, care n-au nici o realizare majoră în viața lor, râd de unul ce reușește și ca antrenor să facă oarece performanță, pentru că na, știți, e un fost drogat. Oameni care cred că dacă se îmbracă în trening sau bagă un bilet la pariuri sunt membri ai fenomenului sportiv.

Ce nu spun românii și omit intenționat, ca să iasa caterinca bine, e că acel drogat, după episodul cocaina de la Chelsea, a fost cam cel mai bun stranier din Italia, a jucat pe la Juventus și Fiorentina, împarte locul 1 cu Hagi ca cel mai bun marcator din istoria naționalei, cu 35 de goluri marcate și a făcut mii sau sute de mii de copiii să viseze că pot ajunge ca Adi Mutu într-o zi.

Indiferent cum este el în viața de dincolo de stadion, ce a făcut și cum a ales să-și trăiască viața, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-am avut. Briliantul. Dacă social i-am putea reproșa niște chestii, deși nu e treaba noastră, sportiv cred că ar trebui să ne bucure că e dispus să învețe și pe alții și nu și-a pus palma în fund și să-și vadă de treaba lui.

Nu-l cunosc, nu l-am prins în federație, nici măcar nu l-am văzut de aproape, doar din tribună. Dar mă bucur pentru debutul lui, mă bucură că reușește să continue un proiect mișto și că, în continuare, face niște copii să viseze.