Cu câți bani cumperi pasiunea?

Articol din categoria: andreiu

Am o întrebare la care nu găsesc răspuns și mă gândesc că aici sunt oameni mai deștepți ca mine.

Pentru mine pasiunea e o chestie pe care o faci de plăcere, să te relaxezi, să îți iei niște momente cu tine. Unii sunt cu timbre, alții cu pescuitul, alții cu cititul, cu muntele sau marea, fiecare cu piticul lui.

Nu înțeleg deloc când aud că a dispărut pasiunea, pentru că nu ies destui bani. Sau pentru că nu ies bani din asta. Păi undeva e o impostură: ori nu era pasiune, doar o oportunitate de speculat, ori ești mult prea ahtiat după bani încât să îi lași să îți cumpere pasiunea.

Idealul e să ajungi să faci lucrurile cu pasiune, dar să fii pasionat de ceva nu te obligă să faci și bani din asta.

Cum ar fi ca prietenii mei pasionați de pescuit să se apuce de pescuit industrial ca să facă bani din asta?

Sau să întreb altfel: dacă ai nevoie de motivație financiară pentru a face un lucru care te pasionează, ești mai degrabă pasionat de bani, nu?

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Steve Jobs e de vină, de când cu discursul lui la Stanford, cu urmează-ți pasiunea, deși el dacă și-ar fi urmat pasiunea ar fi predat yoga :)) Ok, glumesc, evident, nu e (doar) vina lui.
    Într-adevăr, în ultimii ani a explodat moda asta și nu mai e clar scopul pasiunii. Nu te mai poți relaxa și detașa, că acum se pune presiune pe tine să scoți bani din hobbyurile tale.
    Păi cum adică, să pierzi timpul făcând ceva din care nu-ți iese nimic? Faci un tort de Crăciun și îți iese bine? Familia și prietenii încep să-ți spună să-ți deschizi o afacere, să le vinzi pe internet sau să-ți faci măcar un vlog, că uite cât succes are Jamilla! Te apuci de alergare? Păi atunci neapărat trebuie să începi să câștigi niște maratoane și eventual să faci rost și de niște sponsori! Îți place să pictezi? Fă-ți un cont separat pe Insta și vinde-ți operele!
    Dude, nu, e doar o pasiune, cu un scop bine clarificat (să te detașezi / relaxezi după muncă) și de asta trebuie să existe o barieră clară între pasiune și profesie, adică din ce-ți câștigi pâinea (sau uleiul MCT, după caz, dacă urmezi dietă keto). Dacă amesteci borcanele și începi să pui presiunea financiară pe hobbyul tău, să ai așteptarea să-ți aducă bani, ăla nu mai e un hobby. Ba chiar sunt toate șansele să ajungi să-l urăști atunci când îl transformi în jobul tău de zi cu zi.
    Mă simt cu musca pe căciulă fiindcă am contribuit un pic și eu la mitul ăsta. După ce am vândut blogul de muzică, acum 10+ ani, am dat o groază de interviuri și am vorbit la tot felul de conferințe unde le spuneam tinerilor despre cum eu mi-am urmat pasiunea și că asta le recomand și lor ca să aibă succes. Uitându-mă în urmă, mi-aș da foc la acele sfaturi, n-aș mai recomanda asta nimănui.

    • #2 Comentariu nou

      aia zic, ca e si presiune inutila, dar si umpic de impostura. adica na, pe mine ma pasioneaza acvaristica, dar nu imi deschid nici un petshop ;))

  2. #3 Comentariu nou

    Una din pasiunile mele e sa citesc bloguri si sa mai comentez din cand in cand. Oare ar trebui sa imi fac un blog si sa incerc sa scot bani din el?

    • #4 Comentariu nou

      sau ai putea sa ceri bani pentru fiecare comentariu lasat

    • #5 Comentariu nou

      Cat se mai plateste zilele astea? E mai avantajos sa cer direct de la influencer pentru animarea discutiei pe blog, sau tot modelul clasic de postac de partid?

    • #6 Comentariu nou

      eu am copil de crescut, doi caini, acvariu, nu te-ai orientat bine, ca sunt sarac. vezi pe la brasov, ca e mai pe opulenta :))

  3. #7 Comentariu nou

    Nu cred ca e simplu sa dai un raspuns la aceasta intrebare. Fiecare are niste nevoi financiare pe care cumva trebuie sa le acopere. Ideal ar fi sa faci ce iti place si sa iti ajunga banii pe care ii obtii urmandu-ti aceasta pasiune. In realitate cam toti facem compromisuri. Cu cat recompensa este mai mare cu atat cred ca suntem capabili sa acceptam un job care ne displace mai mult. Factorul de multiplicare in aceasta ecuatie depinde de caracterul fiecaruia, cred eu.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]