România, raiul vânătorilor

Articol din categoria: ca la noi

Băieții din Camera Deputaților s-au gândit că ar fi utilă o modificare a legii vânătorii așa că nu au stat mult pe gânduri și au trecut la treabă. Printre altele, au stabilit că se poate vâna pe terenuri proprietate privată!, iar la unele specii perioada de vânătoare a fost mărită cu până la 3 luni.

Despre partea cu păsările îl las pe Doru să vă explice, a facut-o aici.

Eu am o problemă cu posibilitatea de a vâna pe terenurile care aparțin cuiva și nu fondului forestier sau al vreunui ocol silvic. Cum să dai voie cavalerilor de cornu să intre cu câini și gonaci pe terenul tău unde, să presupunem, ai ceva plantat. Garoafe pentru nevastă sau ceapă sau usturoi sau orice altceva.

Este vorba despre un drept, garantat de constituție, și anume ăla al proprietății. Care nu ar trebui încălcat de dragul nici unui hobby sau pasiune. Nu poți da o lege care să facă o excepție de la legea în vigoare decât dacă ai băut apă după Dragnea.

Dar trăim în epoca Ponta, unde orice idee tâmpită poate ajunge lege, fie prin ordonanță de guvern, fie prin asumarea răspunderii. Fără dezbatere publică sau a se ține cont de părerea celor direct afectați.

Hunt via shutterstock

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.