Asta simt acum, pentru că mâine poate veni peste noi. E clar că omul e smintit și îl doare în cot de NATO și de UE.
E frustrant pentru că nu e nimeni în stare să-l oprească, diplomația nu funcționează. E frustrant petnru că politicienii din Europa sunt în buzunarul nebunului, a avut grijă să-și pună oameni în fiecare stat. În Germania este deja la al doilea cancelar numit.
E frustrant pentru că nu am chef de război, nu am pentru cine să lupt, nu vreau să mă duc să mor pentru Klaus sau pentru Ciolacu sau pentru generalul Iordănescu sau Oprea. Care oricum ar preda cheile țării pentru o partidă bună de golf sau pentru niște bani cash, oferiți ca mică atenție de fratele sovietic.
E frustrant pentru că aveam altele pe cap acum, decât să mă gândesc în ce țară m-aș putea muta ca să scap de neliniștea asta. Poate Spania? Poate Franța? Poate Irlanda? Unde să mă duc la 36 de ani să o iau de la zero, cu un copil de 6 ani după mine?
E frustrant pentru că nu ai nici o garanție reală de la nimeni, nici un guvernant nu transmite un minim de încredere, peste tot e doar gargară demagocică.
Și nu, nu sunt nimănui dator cu nimic ca să mă duc să mor pe front.
Voi ce faceți de neliniștea asta?
7 comentarii Adaugă comentariu
La 36? Eu ce să mai zic la 46, cu copil de 9 ani?
Aceași chestie o am și eu în cap. Nu vreau sa lupt pt cei din guvern sau țara asta care nu-i pasa de proprii cetățeni.
In caz de război mă voi refugia în Germania, ai mei părinți au reședința și acolo. Tata este plecat de 5 ani, (mama a rămas în țară) pentru un trai mai bun de care sa avem noi parte în Ro.
In primul rând am amânat toate planurile pe care le aveam aici in Romania, printre care si mutatul de la bloc undeva pe lângă București, in ideea de a păstra economiile făcute, pentru orice eventualitate. In continuare o sa încercam sa economisim cat mai mult si bineînțeles am adăugat pe lista, deja foarte lunga, încă un motiv sa plecam din tara. Unde?! Inca nu stim, dar stim ca trebuie sa facem asta pentru cei 2 baieti (6 ani si respectiv 1 an) chiar daca o sa fie greu sa o luam de la zero si sa lasam in urma nu numai ce am realizat dar si oameni dragi.
Ce ne gandim sa mai facem pe termen scurt: pasapoarte la cei mici, poate un kit / bagaj de urgenta cu acte, bani cash, etc care sa ne fie de folos pentru orice situatie de urgenta: incendiu, cutremur si mai nou razboi.
Stiu ca poate lucrurile de mai sus pot parea ca suntem un pic paranoici dar cand vine vorba de siguranta copiilor preferam sa fim pregatiti pentru orice.
36 de ani… ai toata viata inainte.
Nu inteleg de ce lumea crede ca lupta pentru politicieni.. Astia vin si pleaca si din pacate reflecta caracterul majoritatii romanilor. Daca lupti o faci pentru viitorul tau, pentru fetita ta. Sa nu traiasca ce am trait noi in anii comunismului.
Mi-e ciuda cand vad ca lumea se lamenteaza si ca nu avem onoarea si mandria de care dau dovada ucrainienii sau sarbii.
Din păcate, viitorul e imprevizibil.
Ce aș sugera ar fi să nu iei decizii în perioada curentă, până se vor mai liniști lucrurile.
Eu mă gândesc să rămân în România, dar de decizia mea nu depind în mod direct alții.
Încă cred în „Suntem în NATO”.
Decizia mea în momentul de față ar fi un sistem de amăgire – „Să mai treacă o zi, mă duc să mă plimb, merg pe afară, mai trece o zi, nu iau decizia azi”. Și așa o perioada de câteva săptămâni.
Când îți e foame nu e tocmai indicat să mergi la cumpărături. 🙂
I feel you. Nu fac nimic cu neliniștea asta.Ma uit la știri, am vorbit cu o colegă de servici din Moscova. Sunt ei(ăia normali la cap, ca noi) la fel de șocați și destul de speriați. Cică le-a zis sa nu foloseasca metroul pt a evita atacuri teroriste. Altfel, mă uit la știri, (bbc, euronews, atat) plantez rasaduri, tund copacii si SPER că o sa fie bine. Nu știu cum, dar sper! O rascoala a rusilor, isi scoate Germania capul din cur, trimit astia mai multe tancuri si avioane si ucranienii rezista mai mult de o saptamana (ceea ce ar insemna infrangerea rusiei) Habar n-am… sper la ceva. De plecat nu m-a tentat niciodata. Poate în munți, dar nici așa. 🙂
Eu am plecat deja, asa ca nelinistea-i ceva mai mica, dar tot exista. Pentru mine au fost suficiente metehnele guvernantilor si societatii din Romania, care nu se vor schimba prea curand. Daca ajuta cu ceva, de luat de la 0 se poate (sotia si-a schimbat complet cariera, si a iesit bine). Iar copilul are parte de educatie si oportunitati de dezvoltare excelente, la ani-lumina fata de ce i-ar fi oferit Romania. Ca abordare a deciziei ne-am zis ca o sa fie un experiment si daca nu ne place putem oricand sa ne intoarcem. Din fericire, experimentul a avut succes si la 9 ani de la emigrare inca nu simtim nicio dorinta de a ne intoarce.