Ne îmbătrânesc părinții

Ăsta e un fel de food for thought înainte de sărbători.

Am făcut 35 de ani săptămâna asta. Taică-miu a făcut 62 luna asta. Deși sănătos toată viața lui, nu l-am văzut niciodată bolnav, răcit, chinuit de ceva, acum a început să se șubrezească una alta.

Pentru că la Brăila nu există decât PSD și prăpădul făcut de partidul roșu în ultimii 30 de ani, cel mai bun medic e la București. L-am adus aici la control, are niște probleme rezolvabile la ochi, l-am trimis înapoi, pentru sărbători, îl readuc pentru operație ușoară spre primăvară.

Cam asta e perioada în care încep problemele, trebuie să ne obișnuim cu gândul că părinții vor începe să aibă nevoie de noi, să le fim alături, să le mai purtăm de grijă, să insistăm ca să le facem bine, să-i ținem sub supraveghere, astfel încât să nu devină lucrurile grave.

Între două ieșiri la terasă trebuie să avem niște bani deoparte pentru chestii neprevăzute. Ei nu vor apela niciodată, din mândrie, din protecție, din neglijență.

Nu știu cum e la voi, dar la noi începe să fie mai complicat de crescut părinții decât copilul. Copilul înțelege de vorbă bună, părinții trebuie luați cu forța și duși la controale.

E primul reality check pe care l-am avut la 35 de ani.