Îi știți. Genul de români care au doar drepturi, nu și obligații. Ei ai bani, ei plătesc, ei trebuie să fie respectați și au drepturi inalienabile.
Îi recunoașteți, există câte un fruntaș în fiecare scară de bloc, în fiecare autobuz, în fiecare aeroport, în fiecare coadă la medic sau pe oriunde altundeva unde li se face câte o nedreptate.
De când cu pandemia, fruntașii de la oraș au fost foarte vocali urlând după drepturile lor de liberă circulație.
Nu am judecat pornirile astea de plecat din țară, în plină perioadă pandemică, mai ales prin țări exotice și îndepărtate din Asia, Africa sau Pacific, dar încep să am o problemă cu românii noștri verzi care fac scandal că li se impune carantină la întoarcerea în țară. Sau românii noștri bravi care fac scandal pentru că li se anulează cazări sau zboruri din alte țări și ei nu pot concepe cum li se poate întâmpla lor așa ceva.
Tocmai lor, cetățenii europeni cu drepturi?
E an de pandemie și instabilitate sanitară în toată lumea. Noua Zeelandă bagă în lockdown un oraș pentru 3 cazuri, apar tulpini noi, e complicat peste tot în lume.
Nu avem certitudine pentru nimic, în condițiile astea. E normal să se anuleze zboruri, e normal să apară mereu țări noi pe lista de carantină.
Și e normal să nu fii tu cel mai important, nici pentru ambasada României, nici pentru companiile de transport, nici pentru agențiile de turism. Important e să țină departe de țară pericolul de creștere a ratei de infectare, atât.
Pentru că ei nu pot gândi pentru tine, cu capul tău!
1 comentariu Adaugă comentariu
Daca oamenii nu s-ar mai crede atat de interesanti si speciali, Youtube, Facebook si Instagram s-ar duce la vale.
Asa, e plin de sute de milioane de nimeni, care posteaza acelasi lucru: mancarea, masina, vacanta. Pentru cine, nu stiu, ca nu-si dau seama ca e ca o laba in cerc: un nimeni posteaza, ca alti nimeni sa vada, iar ei, la randul lor, posteaza pentru alti nimeni. Aceeeelasi lucru. Si totusi, nimeni nu vede cat e de penibil.
Doar ei cred ca au probleme, doar ei cred ca trebuie sa li se acorde atentie. E destul de dureros sa ajungi la concluzia ca esti nimeni, intr-o masa de nimeni si nu da nimeni doi bani pe tine, daca nu esti vreo persoana publica (nici macar influencer, ma refer la vedete de rang international). Abia atunci esti cineva si ai privilegii, la care pulimea de rand nu ajunge.
Intre timp, sa urle. Nobody cares.
Na, ca m-am romglezit.