Probabil știți toți de pe aici scandalul cu Stadionul Arcul de Triumf, care a fost luat de la Federația Română de Rugby pentru a fi renovat și să găzduiască antrenamentele unei echipe care va juca la Euro2020, urmând ca mai apoi să revină la Federația de Rugby. Protocol semnat, acum ministerul sportului zice că nu, că râmăne la minister stadionul, și decid ei cine e mai bine să joace acolo.
Detalii aici aici aici aici. Redusă la simplu, ideea de bază este următoarea: Gigi Becali nu vrea să mai plătească o chirie mare pe Arena Națională ci una mică pe Arc. Statul român, prin ministerul sportului, este de acord ca statul să piardă niște bani, dar să fie milionarul din Pipera fericit.
Acum, cam toți colegii mei din Club16 am început să punem întrebări ministrului Eduard Novak pe pagina de facebook, cu privire la planurile acestuia pentru stadion, de ce nu se va reda FRR, pentru că Stadionul Ghencea a fost predat către CSA, într-un limbaj civilizat, calm, fără injurii, fără agresivitate sau expresii triviale, pentru că la rugby așa e, se vorbește cu DVS. Mulți prieteni au fost super amuzați de insistența noastră și de cum nu ratam nici o postare ca să adresăm întrebările și să ne spunem oful.
Domnul Ministru, prin cei care se ocupă de moderarea paginii domniei sale a ales să rezolve rapid problema, blocându-ne pe toți. Repet, nimeni nu a înjurat, nimeni nu a zis nimic deplasat, doar întrebări de bun simț.
Dacă aveam impresia că avem liberate de exprimare, ei bine, nu. Pe o pagină a unui oficial român, plătit din bugetul de stat, unde contribuim și noi, ăștia nebuni cu rugby-ul, cine pune întrebări, este blocat. Cam atât de liberi suntem să punem întrebări și să nu fim de acord cu chestii luate în minister.
Cam atât de mare este respectul pentru cetățean. Le dăm block, le zicem că sunt grupuri de interese sau că sunt manipulați și aia a fost. Ne vedem de treabă, le avem pe ale noastre.
Nu, nu e treaba lor, e o pagină oficială a unui ministru român, nu încercați să-mi explicați că la el pe pagină face ce vrea, că nu stau chiar așa lucrurile.
Așa a făcut Firea cu pagina primăriei, dacă vă amintiți. Exact la fel.
2 comentarii Adaugă comentariu
Propun o cerere scrisă în care solicitați detaliile conform Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/31413
(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.
Nu vreau sa trec peste bataia de joc de la MTS, dar Petrache ce vina o avea aici? Nu a semnat si el niste acte? Sau iar il nedreptatesc si astia, la fel ca World Rugby, la fel ca Rugby Europe, ca aparent toata planeta e impotriva lui?
Ar fi culmea ca, dupa tot raul facut rugbyului romanesc, sa mai piarda si stadionul asta, pe care l-a promovat fara incetare ca fiind o realizare personala grandioasa. Asta ar mai lipsi, sa contribuie si la instrainarea stadionului de rugby (dupa ce l-a demolat singur), n-ar exista in istorie presedinte de federatie mai prost.