Fenomenul Las Fierbinți într-o țară de bobiți

Articol din categoria: andreiu

Dacă ieșiți din bulă și mergeți și mai departe de primul Starbucks sau prima locantă cu gelato artizanal, o să aveți niște suprize, demografice în mare parte.

Așa cum am avut eu ieri, în ultima tură de moto de anul ăsta, când am oprit la Fierbinți să bem un Cooler, într-un popas din drumul nostru spre alte meleaguri mai curbate.

Am oprit la Fierbinți, la barul lui Bobiță, pentru că ne era în drum.

Era plin, pelerinaj, zeci de mașini, motociclete, oameni buluc. Unii la bere, alții la mici, alții la poze și atât.

Un boom turistic, iată cum un serial de care se râdea superior în bula mea la apariție a pus o localitate din Bărăgan pe hartă.

Sunt curios dacă toate veniturile sunt exclusiv ale celui care deține cârciuma sau plătește o taxă de franciză sau de branding către PRO Tv.

Altfel, 8 lei un Ursus Cooler ceea ce nu-mi dau seama dacă e un preț corect sau nu.

Ca să trag și o concluzie, când vă mai zice cineva că TV-ul nu mai e ce-a fost, că nu se mai uită lumea la televizor, sau că nu se mai consumă televiziune în România, să-l duceți la Fierbinți într-un weekend. Să vadă neconsumatorii de TV cum vin să nu facă poze într-un loc în care probabil se regăsesc, fiecare având un gând narcisist că ar putea fi un Bobiță mic și el.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ce e gresit aici?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]