Sportul, sau alte activități unde este necesar talent și dedicare, sunt chestii din ce în ce mai greu de accesat, pentru marea masă, pentru toată lumea.

E din ce în ce mai complicat și din ce în ce mai scump să întreții pasiunea sau talentul unui copil. Peste tot sunt școli private, terenuri libere nu mai există, cluburi sportive sunt majoritar private, iar cele de stat sunt niște glume palide.

Liceele cu program sportiv au clase înclusiv de mate-info, deci s-a diluat destul de tare și acolo, practic, dacă ești sărac, păcat de copilul ăla.

Aceeași poveste ca și în cazul vaccinurilor, unde vaccinurile gratuite, obligatorii, ne-au costat cam 100 de euro bucata, pentru că nu existau.

Revenind la sport. Tenis, balet, patinaj, înot, toate sunt scumpe. Doar orele de pregătire, nu punem la socoteală echipament și încălțăminte. Doar accesul la antrenament.

Vorbeam cu un prieten care are copiii la fotbal la Dinamo și îmi povestea cum își face Badea planul de afacere pe cârca lor, refuzând să accepte transferuri și multe alte tâmpenii.

Am fost în weekend la patinaj și era 40 de lei accesul și patinele și 50 de lei/h inițierea. Deja 100 de lei, într-o oră. Câte ore sunt oare necesare pentru un copil talentat să ajungă să facă performanță? Cât costă echipament adecvat? Mult, probabil, mult peste posibilitățile unei familii cu venituri medii să suporte.

Știu, domnul Tăriceanu a zis de mult, prin 2005, că sportul nu e prioritate națională. Dar să nu ne mai mirăm că lipsesc rezultatele la nivel de sport de performanță, echipe de club, echipe naționale.

Performanța este doar pentru cei care își permit să o facă. Dispare încet încet mitul copilului sărac, dar talentat, care a rupt norii în domeniul său.