Degeaba ai un copil talentat dacă nu ai bani să-l susții

Articol din categoria: andreiu

Sportul, sau alte activități unde este necesar talent și dedicare, sunt chestii din ce în ce mai greu de accesat, pentru marea masă, pentru toată lumea.

E din ce în ce mai complicat și din ce în ce mai scump să întreții pasiunea sau talentul unui copil. Peste tot sunt școli private, terenuri libere nu mai există, cluburi sportive sunt majoritar private, iar cele de stat sunt niște glume palide.

Liceele cu program sportiv au clase înclusiv de mate-info, deci s-a diluat destul de tare și acolo, practic, dacă ești sărac, păcat de copilul ăla.

Aceeași poveste ca și în cazul vaccinurilor, unde vaccinurile gratuite, obligatorii, ne-au costat cam 100 de euro bucata, pentru că nu existau.

Revenind la sport. Tenis, balet, patinaj, înot, toate sunt scumpe. Doar orele de pregătire, nu punem la socoteală echipament și încălțăminte. Doar accesul la antrenament.

Vorbeam cu un prieten care are copiii la fotbal la Dinamo și îmi povestea cum își face Badea planul de afacere pe cârca lor, refuzând să accepte transferuri și multe alte tâmpenii.

Am fost în weekend la patinaj și era 40 de lei accesul și patinele și 50 de lei/h inițierea. Deja 100 de lei, într-o oră. Câte ore sunt oare necesare pentru un copil talentat să ajungă să facă performanță? Cât costă echipament adecvat? Mult, probabil, mult peste posibilitățile unei familii cu venituri medii să suporte.

Știu, domnul Tăriceanu a zis de mult, prin 2005, că sportul nu e prioritate națională. Dar să nu ne mai mirăm că lipsesc rezultatele la nivel de sport de performanță, echipe de club, echipe naționale.

Performanța este doar pentru cei care își permit să o facă. Dispare încet încet mitul copilului sărac, dar talentat, care a rupt norii în domeniul său.

11 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Of, doamne, nu știu dacă o să te enervezi sau nu, but here it goes…

    „”

    >>„Sportul, sau alte activități unde este necesar talent și dedicare, sunt chestii din ce în ce mai greu de accesat, pentru marea masă, pentru toată lumea.”

    Da, este normal să fie așa. Nu orice copil e MVP sau superstar. Mofturile părinților nu contează în ecuație, să-și facă poze să le pună pe feisbook să spere că bagă boala în alții.
    Pe urmă ca părinte, tu trebuie să înțelegi că ai 99,9% șanse să ai un puști mediocru în ceea ce privește sportul. Da, daa, știu, „Ba nu uite, că știe să facă…”, știu, le-am auzit pe toate cu ce pot copiii altora să facă, dar nu sunt mai diferiți față de părinții care se laudă că ai lor știu să seteze ora & ceasul pe aparatură performantă.

    Problema e alta & s-ar putea să fii în autorefuz: talentul se naște, nu se forjează. Fullstop.
    Este o parte negativă că un potențial sportiv să i se taie aripile înainte să zboare? Da. Cu asta, însă, îi scutești de cheltuieli și-i forțezi să se ajusteze în lumea în care trăim.

    >>„E din ce în ce mai complicat și din ce în ce mai scump să întreții pasiunea sau talentul unui copil. Peste tot sunt școli private, terenuri libere nu mai există, cluburi sportive sunt majoritar private, iar cele de stat sunt niște glume palide.”

    Tu nu uita: părinții care se vaită de cluburi sportive o fac pentru că e în conveniența lor (a părinților, nu a copiilor lor). Totodată, aceiași părinți ceartă sau (mai rău) își bat copiii pentru că nu țin pasul la școală, asta în timp ce le înfundă timpul & capul & energia cu cluburile sportive private.
    Gândește-te că există și asemenea specimene înfiorătoare de părinți.

    Doi, revenind la argumentația inițială, nu contează ce vrea copilul. „Că are pasiune”, bun, o avea, dar nu așa funcționează lumea, copilul se prea poate să se afle în acea categorie de 99,9% de mediocri, nu un MVP sau superstar.
    Mai bine nu cheltui banii și trece pe un alt hobby (că așa-mi sună, a hobby, decât a pasiune sau talent).

    >>„Liceele cu program sportiv au clase înclusiv de mate-info, deci s-a diluat destul de tare și acolo, practic, dacă ești sărac, păcat de copilul ăla.”

    Pentru că ălea, mai mult decât orice, există să aibă profesorii de sport o pâine de mâncat + celelalte cadre.

    >>„Revenind la sport. Tenis, balet, patinaj, înot, toate sunt scumpe. Doar orele de pregătire, nu punem la socoteală echipament și încălțăminte. Doar accesul la antrenament.”

    >>„Vorbeam cu un prieten care are copiii la fotbal la Dinamo și îmi povestea cum își face Badea planul de afacere pe cârca lor, refuzând să accepte transferuri și multe alte tâmpenii.”

    Niciun părinte real nu-și dorește să-și vadă copilul pierdut n fotbal, să devină o nulitate în societate.
    Spune-i prietenului tău că dacă copilul ajunge să nu-i mai pese de școală, atunci participarea la fotbal e de vină.
    Sper că nu trebuie să-ți amintesc că însuși fotbalul românesc a fost artificial crescut din rădăcini, în loc să fie lăsat în pace să crească.

    >>„Am fost în weekend la patinaj și era 40 de lei accesul și patinele și 50 de lei/h inițierea. Deja 100 de lei, într-o oră. Câte ore sunt oare necesare pentru un copil talentat să ajungă să facă performanță? Cât costă echipament adecvat? Mult, probabil, mult peste posibilitățile unei familii cu venituri medii să suporte.”

    Patinajul de performanță nu o să ajute copilul cu nimic. O dată, pentru c patinajul e un sport nișă; a doua fiindcă nu o să aducă banii pe masă pentru o viață comfortabilă.

    >>„Știu, domnul Tăriceanu a zis de mult, prin 2005, că sportul nu e prioritate națională. Dar să nu ne mai mirăm că lipsesc rezultatele la nivel de sport de performanță, echipe de club, echipe naționale.”

    N-am crezut că o să fiu de acord cu Tăriceanu, holy shit.
    Și da, are dreptate fiindcă toate sporturile de performanță susținute de comuniști, s-au dus de râpă imediat.
    Dacă nu lași un sport să se dezvolte de la sine, inclusiv prin filtrarea copiilor săraci, nu o să ai sport de performanță pe termen lung.

    >>„Performanța este doar pentru cei care își permit să o facă. Dispare încet încet mitul copilului sărac, dar talentat, care a rupt norii în domeniul său.”

    Și e bine asta. Nu degeaba cei care provin în sporturile de performanță, provin din țări foarte sărace. Asta înseamnă că este un lucru bun: o dată fiindcă se subțiază numărul de copii săraci; și doi, copiii săraci puțini se pot concentra pe ceea ce contează în viață, și anume să învețe, fiindcă riscul de a fi o mediocru în sport este incomensurabil mai mare dacă învață o meserie sau se apucă de învățat. Doar nu vrei ca un copil să-și irosească viața după un sport la care e inutil, numai să se trezească după 20 de ani, fără învățământ concret, în lumea reală înconjurătoare.

    • #2 Comentariu nou

      esti total pe lângă. vezi nivel de sport de performanta in tarile vestice, nordice, in state si in uk si apoi zi-mi cu țările sărace

    • #3 Comentariu nou

      Fă o profilare pe fiecare sport și jucători.

      Vorbim pe urmă…

      P.S.
      Te cred că nu-ți convine și că ești probabil furios dar asta e realitatea: să-ți dorești ca copilul tău să facă sport de performanță e echivalent cu ați dori să fiți în sărăcie lucie. E un paradox pe care (încă) nu îl înțelegi.

    • #4 Comentariu nou

      uau, ce comentariu de cacat in atat de multe randuri.

    • #5 Comentariu nou

      Asta e, Arhi, am făcut o cacofonie. Numai în lb română există cacofonii, alte limbi nu au așa ceva.

      Pentru că noi suntem speciali, cu ifose…

    • #6 Comentariu nou

      Un comentariu atat de rupt de realitate incat nu merita un raspuns. Si totusi, recomand sa verificati cati sportivi care fac performanta sunt nevoiti sa se retraga sau sa plece din tara inainta sa mai comentati pe subiect…

  2. #7 Comentariu nou

    Total de acord cu tine. Te-ai referit la sport, vaccinuri…
    Ia gândește-te că ai fi forțat să îți duci copilul la o școală privată. Nu pentru că vrei tu o școală anume, ci pentru că pur și simplu nu e acceptat în altă parte, fiind un copil atipic (în cazul nostru, autist).
    Sau dacă îl duci la un sport anume, îți dai seama că plata abonamentului nu e suficientă pentru unii antrenori, pentru a-l băga în seamă.
    E trist, țara asta nu se face bine.

  3. #8 Comentariu nou

    Fiica-mea face tenis de aproape 2 ani. Deci de la 4 ani jumate, de cand a castigat Simona Open-ul din Paris si asta mica a decretat seara aia: „Mama, vreau sa fiu ca Simona. Du-ma la tenis”.

    Si o duc de 2 ani deja.

    In Romania am gasit un antrenor super-misto, pe care il recomand cu drag, daca sunteti de prin Timisoara. Ca nu stiu daca presteaza si ne-loco. Un instructor asa cum trebuie, fata l-a adorat si s-a antrenat super cu el.

    Pretul unui antrenament de o ora era 60 de lei, daca mai erau copii, 100 daca era doar cu el. Dadeam deja in jur de 800-900 de lei pe luna, pentru 2-3 antrenamente pe saptamana, depinde de cum se nimerea. De multe ori doar cu instructorul, ceea ce era OK, ca altfel mai greu sa prinda loc sa si dea in minge.

    Nu am NIMIC de reprosat, in afara de costurile mari, dar, asta este, sportul nu e ieftin in Romania. Probabil peste 1-2 ani intram la antrenamente zilnice si nici nu doresc sa-mi imaginez cat costa.

    E drept ca nu ne durea prea tare suma in cauza, dar, pentru o familie care castiga normal in Romania, sa dai mia de lei pe luna asa usor, nu o fi chiar lejer.

    Acum se antreneaza la Flushing Meadows, unde se tine US Open. E probabil mai scump decat altundeva prin oras, desi nu cred ca scoti ora de tenis sub 20 si ceva de dolari. Noi dam 45 de dolari pe o ora jumatate, in general 600-700 pe un ‘sezon’, ca porcii astia iau banii pe 14-15 antrenamente inainte, nu platesti pe fiecare sedinta.

    Conditiile sunt ca din filme, iar nu am ce sa comentez. Exista un antrenor principal, un marocan simpatic si inca vreo 7-8 antrenori de ‘sprijin’. In total vreo 30 de copii, impartiti in 2 categorii (red ball si red ball plus). Fie-mea e la red plus, intre alti 20 si ceva de puradei.

    Momentan ne permitem doar o sedinta pe saptamana, ca vine undeva la 2000 si ceva pe an si inca nu suntem milionari. Probabil de la anu’ ar trebui sa scoatem cel putin dublu din buzunar, sa aiba 2 sedinte saptamanale, pentru ca si pretentiile vor creste.

    De la 9-10 ani incep competitiile, care costa si ele un porcoi de bani, mai multe ore de antrenament etc. Nu stiu cum ne vom scoate camasa, pentru ca este foarte buna si ii place enorm. Deci cel putin niste ani de acum inainte cam aici se vor duce banii familiei.

    Spre deosebire de Romania, unde nu am gasit in oras NICIUN teren de tenis pe care sa nu-l platim greutatea lui in aur, aici e plin de parcuri cu teren normal, cu perete etc. Acces gratis. Normal, nu esti singur, dar ai din cand in cand si loc. Avem in spatele casei o parcare mare si acolo jucam de cate ori avem ocazia, sa isi lucreze loviturile. Ma gandesc in primavara sa ii iau un fileu din ala mic de copii (ca din ala folosesc si la antrenament) si sa il pun prin parcare, sa invete sa puncteze si sa inteleaga regulile.

    Ma gandesc cu amuzament ca eu am facut karate vreo 8 ani, cu costuri infime, iar barbata-miu a facut 12 ani de inot, pe cand era puradel. GRATIS! Ca asa era pe vremea impuscatului. Acum, daca vreau sa duc fata la inot in Romania, ma costa mai ceva ca tenisul.

    Parcari in care sa te joci una-alta nu mai exista, ca sunt numai masini peste tot, terenuri nu mai sunt, decat cu multa plata. Daca nu ai niste bani de tocat pe pasiunea copilului, ai cam pus-o .

  4. #9 Comentariu nou

    Ok, să vedem…în primul și primul rând băiatul meu face sport pentru mișcare, socializare cu alți copii, fără pretenții de a face performanță. Face înot, tenis de câmp și șah. Îi place să meargă la aceste activități și o să meargă atâta timp cât îi va face plăcere.
    Costurile sunt destul de mari, la tenis 25lei/sedință de o oră, o oră și 10, 20 de minute, la înot 30 lei/ o ora, șah 25 sau 30 lei pe oră. Înot și șah doar o ședință pe săptămână, la tenis, cam 2 sau 3 antrenamente după caz pe săptămână. Este evident că la o lună sumele cheltuite sunt destul de consistente, doar pentru antrenament și acces, la înot ochelari de apă, la tenis rachetă proprie, așa în primă fază. Nu mai vorbim de combustibil consumat pe dus, adus, timp, disponibilitate, etc.
    Copilul meu probabil că nu e talentat, nici nu am pretenții la performanță, însă cât timp îl pot susține și va merge cu plăcere la antrenamente eu sunt mulțumit.
    Însă ce te faci când un copil talentat, dar dintr-un mediu modest, își dorește să facă performanță? Aici este drama copilului și al părinților. Locuiesc într-o localitate cu pretenție de oraș, și vai cât de important în dezvoltarea sportivă este și locul unde trăiești. Am un coleg, cu un copil foarte talentat la chitară, aici el a ajuns rapid la maximul dezvoltării pe care îl oferă localitatea uitată de vremuri și lume, și ca să continue face naveta într-o metropolă care poate să îi ofere dezvoltarea pe mai departe.
    În sportul de performanță, problema este mult mai tristă, și pentru evoluare cam trebuie plecat din țară. Și cu toate acestea nu ai garanția unei mari reușite. Un exemplu simplu care îmi vine în minte sunt tenismenii noștrii, care nu s-au dezvoltat și au ajuns la performanță în parcarea din spatele casei. Problema copiilor talentați este tristă și e una dintre multele drame pe care această țară le servește cu seninătate și dezinteres, iar rezultatele încep să fie vizibile „de pe lună”.
    Respect Andrei pentru tema aleasă, O zi bună tuturor cititorilor.

    • #10 Comentariu nou

      foarte valid comentariul, sa mai vii. promit sa mai iau teme d-astea sensibile

  5. #11 Comentariu nou

    Erata: „Un exemplu simplu care îmi vine în minte sunt tenismenii noștrii, care nu s-au dezvoltat și au ajuns la performanță NU în parcarea din spatele casei”.

Adaugă reply - Lucian

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.