Am asistat săptămâna trecută la un eveniment nu tocmai plăcut, o discuție între un antrenor și un părinte, nici nu contează sportul sau mediul. La final de antrenament, antrenorul vine și îi spune părintelui că are rugămintea să discute cu copilul, că este total neatent, ba chiar obraznic și strică atmosfera, antrenând și alți copii la caterincă. Și este neplăcut.

Părintele dă replica seacă: eh, nu d-aia plătesc, să vă ocupați de copil?

Băi, nu prea. Plătești niște bani pentru niște cursuri sau clase sau antrenamente cu gândul că progenitura ta va dobândi cunoștinte noi sau își va dezvolta niște skill-uri sau va merge pe calea performanței într-o disciplină aleasă.

Antrenorul ăla nu este acolo să fie la cheremul tău sau al copilului tău, nu este acolo să-l învețe bune maniere sau respect. Alea sunt în grija ta, de părinte. Antrenorul este acolo să antreneze chestiile enumerate mai sus. Nimic mai mult.

Nu plătești niște timp în care scapi de copil, plătești niște cunoștințe dobândite în ani de muncă pe care le transferă către copii, în timpul alocat pentru asta.

E o chestie de respect, în primul rând pentru munca celuilalt, în al doilea pentru banii cheltuiți și în al treilea pentru ceilalți părinți care vin cu copii acolo.

Photo by Alliance Football Club on Unsplash