Ultimele zile au fost populate de evenimente sportive, destul de multe, la nivel de echipe naționale.

Avem echipa națională de Rugby, care joacă pentru un loc la cupa mondială, avem echipa națională de fotbal U21, care participă la campionatul european și echipa națională de fotbal seniori, care joacă pentru un loc la campionatul mondial.

Rezultatele nu sunt tocmai rele, având în vedere interesul pe care îl acordă România sportului.
Naționala de rugby este favorită la locul 2, cu o echipă în reconstrucție, fără experiență, care totuși dă semne că are potențial, dar are nevoie de timp.

Naționala mică are o victorie și un egal, din tot atâtea meciuri jucate, iar naționala mare are o victorie și o înfrângere, cu Germania. Naționala mare care începe să arate ca o echipă națională cu mai mult tupeu, mai deschisă, mai orientată spre joc, nu neapărat spre rezultat.

Eh, pe lângă toate cele de mai sus, apar echipele naționale de canapeliști și de experți întru sport, care știu ei de ce suntem noi vai de capul nostru și de ce ar trebui să ne fie rușine cu echipele noastre naționale.

Nu am o problemă cu critica, dimpotrivă, de multe ori este motorul progresului, dar am o problemă cu ei, cu oamenii mici care se uită de sus la alții care chiar încearcă să facă ceva.

Am o problemă cu oamenii care în ultimii 30 de ani nu au făcut nimic să contribuie la dezvoltarea sportului și a culturii sportive în România.

Nu au cumpărat un bilet la meci, au scos scutiri copiilor ca să nu meargă la orele de sport, nu au donat vreun leu pentru vreun club de copii și juniori, nu au votat vreun program electoral care aborda și tema sportului ( nici nu cred că a existat, sincer), dar știu ei că e de căcăt sportul nostru.

Oameni care nu pot alerga 10 metri după autobuz ne explică cât de prost e Ianis Hagi și cum nu va ajunge niciodată ta-su.

Oameni care interacționează cu sportul doar la casele de pariuri, unde pierd câte 100 de milioane pe un bilet ( nu pierd, ei pierd 10 lei pe care îi pariază, de fapt) ne explică cât de jos a ajuns rugby-ul românesc, dacă ne bucurăm la o victorie cu Spania sau cu Portugalia, omițând să vadă cât de lipsit de sprijin a ajuns acest sport.

Să mai zicem de Halep? Câte înjurături își ia de la milioanele de tenismeni de top 10 ATP din România dacă are tupeul vreodată să piardă un meci? Halep care a ajuns acolo fără să aibă vreun milimetru de sprijin din partea statului și a societății românești?

Colac peste pupăză, nu pot să nu remarc cum valul ăsta de anti românism este prezent chiar și la comentatorii de la TV, mai ales la cei de la PRO. În meciul România – Macedonia de Nord, când au egalat macedonenii, comentatorii noștri, români, erau pe culmele extazului.

”nu știm să gestionăm, nu putem să facem, nu putem să dregem, iată-ne cât de proști suntem!!!!!!!!!!” de mi-a venit să închid televizorul și să mă uit pe geam.

Ei bine, ăstia de mai sus sunt oameni mici, oameni care trăiesc din eșecurile altora, se hrănesc cu frustrare și mustesc în venin. De oamenii ăștia trebuie să ne ferim, să îi izolăm, să nu-i lăsam să ne afecteze viețile.

Nu înțeleg de unde atâta ură, împotriva unor semeni ai noștri, care în momentul ăsta sunt cei mai buni la disciplinele lor, din 19 milioane de alți experți.

Dacă îi executăm în piața publică, cu cine mai rămânem?

Bineînțeles, oamenii mici îi găsim comentând orice subiect, de la medicină la cultură, administrație sau deblocat canalul Suez.