Competiția părinților cu toată lumea din jurul lor

Articol din categoria: andreiu

Este o tâmpenie, dacă mă întrebați pe mine, dar am trecut și eu pe acolo și am zis că poate ajută o un sfat nesolicitat pus pe internet.

Se fac în septembrie 6 ani de kiddo și, privind la părinții mai tineri din jurul meu, am văzut niște chestii prin care am trecut și eu și pe care le-am depășit, zic eu, cu bine. Chestiile de care vorbesc te aruncă într-o competiție împotriva lumii de afară, celorlalați copii, celorlalți părinți, împotriva tuturor, la nivel involuntar și inconștient.

Comparațiile:

  • copilul Popeștilor merge bine și are abia 1 an și al nostru nu vrea nici la 1 an și 2 luni.
  • copilul Georgeștilor vorbește foarte bine și are abia 2 ani iar al nostru nu vrea deloc la 2 ani și ceva.
  • copilul celorlalți merge bine pe bicicletă și al nostru nu
  • copilul celorlalți știe 10 poezii și al nostru nici măcar 3
  • copilul celorlalți se duce singur pe Camino și al nostru nu știe nici la mega sa meargă singur, să ne ia țigări și bere
  • copilul celorlalți nu face tantrumuri, doarme noaptea și nu răcește. Ori mănâncă ăia rahat, ori au super bulan.

Și apare o presiune inutilă, și pe părinți ( unde apare Astaroth și sădește semințele îndoielii și iau naștere întrebările ) dar și pe copii, prin ricoșeu de la părinți.

Și, din experiență zic, nu e nici o problemă cu copilul, doar că fiecare are ritmul lui de dezvoltare, abilități și talente separate. Unii sunt mai sportivi, alții sunt mai artiști, alții sunt mai analitici sau pragmatici.

Nu e obligatoriu să exceleze la toate, iar noi, părinții, nu trebuie să le fim călăi, ci departament de suport.

Nu vă mai aruncați copilul în competiții în care nu-și dorește să intre, nu-l forțați să facă lucruri pe care încă nu le poate face sau nu vrea și, cel mai important, nu vă arătați dezamăgiți de copil.

Pentru că dezamăgirile astea vor deveni o constantă în viața voastră, copiii vor simți și vor începe să se ferească, ascundă de voi sau, pur și simplu, vor refuza să mai facă ceva, de frică să nu își dezamăgească părinții.

Și așa apar relațiile disfuncționale dintre părinți și copii.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Printez asta si o pun pe frigider sa citesc zilnic.

    • #2 Comentariu nou

      Eu as da share si promote pe FB 🙂 Noi am inteles si am facut fix ca Andrei dar ne uitam in jur si vedem fix acel tip de comportament in jur !

  2. #3 Comentariu nou

    Eh! Aici e și problema părinților care se uită în gura la Popești și Georgești. Eu le iau morții pe calapod imediat și-mi văd de viața mea.

  3. #4 Comentariu nou

    Eu nu ma mai uit la asta de mult. Nu pt ca al meu are intarziere de dezvoltare, e irelevant, ci pt ca mi se pare ok sa sarbatoresc dezvoltarea lui in ritmul lui. Am iesit de mult de pe grupuri de parinti, cei care cautau sa ii invete matematica la 2 ani, sa citesca la 1 an. Bai oamenilor, copil cand mai e?

  4. #5 Comentariu nou

    Suntem bătuți în cap, ca specie. Mi se pare normal să urmărești evoluția copilului, să fie în grafice, dar mulți văd doar partea de jos a graficului sau mai bine spus partea care îi cuprinde pe copiii precoce și îi ia cu rău când a lor copii nu bat graficul.

    Normal că începi să îți pui întrebări dacă depășește cu mult limitele vârstei, dar să te agiți că nu vorbește la 8 luni (mda, aparent sunt copii care pronunța cuvinte cu sens la 8 luni, zic părinții) sau nu umbla la fix un an e nesănătos, dacă e să mă exprim frumos.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.