Ce opțiuni de lucru avem după 50 de ani? Cum să ne adaptăm când nu ne mai potrivim mediilor tinere și dinamice

Articol din categoria: andreiu

Salutare, sunt eu, Andrei, aducătorul cu picioarele pe pamânt, dătătorul de gândit și scos din zona de confort boem, posh și glam.

Și nu, nu vorbim despre căsătorie sau copii, alea sunt decizii personale, intime, e dreptul oricui să facă ce vrea cu viața lui.

Nu mi se pare că viitorul e prea roz pentru noi, milenialii, care ne-am obișuit cu muncă de acasă, de la birou și de la laptop. Având în vedere că nu prea vezi oameni ieșind la pensie de pe porțile corporațiilor, o să ne lovească pe toți un contact cu realitatea cam peste 10 ani, când ne vom trezi că nu mai suntem funky fresh și mai avem niște mulți ani buni de trăit.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, provocările legate de carieră devin mai complexe, mai ales într-o lume dominată de tehnologie și schimbări rapide.

După 50 de ani, mulți dintre noi pot începe să simtă presiunea de a se adapta la medii de lucru dominate de tineri și dinamici.

Pentru unii, acest lucru poate duce la frustrarea de a nu se mai potrivi în peisajul corporativ, iar în unele cazuri, chiar la pierderea locului de muncă. Însă, acest moment nu trebuie să fie sfârșitul carierei tale. În schimb, poate fi o oportunitate pentru reinventare și noi începuturi.

Dar în ce ne putem transforma, pentru următorii 15-20 de ani, câți mai avem de muncă până la o presupusă pensie?

Mai jos am găsit niște răspunsuri prin publicațiile de specialitate, dotate cu mai mult optimist și scrise în cheie cu mult mai truistă decât simt eu că este viitorul.

1. Freelancing și consultanță
După ani de experiență acumulată într-un domeniu specific, freelancing-ul sau consultanța poate fi o opțiune excelentă. Poți folosi cunoștințele și abilitățile dobândite pentru a oferi servicii de specialitate altor companii sau indivizi. În acest fel, îți păstrezi independența și îți gestionezi propriul timp, fără a mai fi legat de un program rigid. De asemenea, consultanța îți permite să lucrezi în ritmul tău și să alegi proiectele care te pasionează.

Aici am mari dubii că putem reuși toți să devenim consultanți, am mișca mii de oameni de la statut de angajat la statut de consultant care nu ar avea pe cine să mai consulte.

2. Recalificare și reorientare profesională
Industria se schimbă rapid, iar abilitățile necesare pe piața muncii de asemenea.

O opțiune viabilă după 50 de ani este să te recalifici într-un domeniu nou. Multe universități și instituții de formare profesională oferă cursuri pentru adulți, atât în format online, cât și offline.

E aproape imposibil să fie vorba de IT, marketing digital sau ceva foarte high-sounding, AI/VR și ce dracului va mai apărea la modă.

Mă gândesc că niște meserii tradiționale ar putea fi soluția, recalificarea poate deschide uși către noi oportunități.

3. Antreprenoriat
Pentru cei cu un spirit întreprinzător, lansarea propriei afaceri poate fi o opțiune tentantă. După 50 de ani, ai acumulat suficientă experiență și înțelepciune pentru a identifica nișe neexplorate sau pentru a inova într-un domeniu existent. Desigur, antreprenoriatul vine cu riscuri, dar și cu satisfacții pe măsură.

Poate fi vorba de o mică afacere locală, un magazin online sau chiar un startup în domeniul tău de expertiză.

4. Muncă part-time sau temporară
Dacă simți că un angajament full-time nu mai este potrivit pentru tine, poți opta pentru muncă part-time sau temporară. Această variantă îți oferă flexibilitate și posibilitatea de a menține un echilibru între viața profesională și cea personală. În plus, unele companii caută angajați cu experiență vastă pentru roluri part-time, mai ales în domenii precum educația, managementul de proiect sau resursele umane.

 

În loc de concluzie

Suntem ca  în bancul cu pesimistul și optimistul.

Optimistul zice că mai avem de trait măcar 40 de ani.

Pesimistul întreabă: din ce?

 

 

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Am simtit presiunea schimbarii locului de munca (din vointa proprie) dupa 40 de ani. Acum la aproape 45 cred ca va fi si mai complicat, mai ales intr-un mediu dinamic ca IT ul.
    M-am retras din pozitii de operational sau din proiecte extrem de targetate spre ceva mai light (project management) . La 50 sper sa am deja terminat doctoratul inceput anul trecut si macar inca 2-3 certificari ca sa pot justifica sa ma aleaga pe mine vs un tinerel/ emigrant cu 20 de ani mai tanar la juma’ de pret

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]