Ne ducem la vale cu natalitatea, din ce în ce mai puțini copii se nasc, lumea preferă să nu se mai lege la cap fără să-i doară și nici nu pare să avem vreo strategie națională de a rezolva chestia asta.

Cumva, e boala întregii europe, populația devine din ce în ce mai bătrână, iar nici pe afară nu văd să se întrevadă schimbări în mentalitate. Sau poate nu știu eu.

Lumea e din ce în ce mai comodă, gagicile aleg mai mult cariera decât să facă copii, avem din ce în ce mai mulți oameni singuri, fără prieteni, care se îngroapă în muncă sau pisici sau mâncare.

Nu judec pe nimeni, dimpotrivă, pe mulți dintre ei îi înțeleg, le accept motivele și sunt perfect de acord ca fiecare să decidă singur cum vrea să își trăiască viața.

Citeam undeva că vom ajunge să avem vreo 7 milioane de pensionari și vreo 3 milioane de salariați prin 2030, ceea ce este cam trist.

Statul nu face nimic, nu are nici o politică de creștere a natalității, dar absolut nici una, indemnizația de creștere nu reprezintă un motiv suficient de bun, mai ales că e mai mică decât salariul și alocația este o glumă proastă.

Nașterile te costă de te rup, indiferent dacă o faci la privat sau la stat, pentru că fie plătești nașterea, fie dai șpăgi peste șpăgi, vaccinuri se găsesc și nu prea și spitalele abia acum au început să fie cât de cât ok.

Revenind la stat, probabil așteaptă ca soluțiile să vină din mediul privat, doar că nu este obligat privatul să rezolve și problemele astea. Vodafone, de exemplu, introduce concediul paternal de 16 săptămâni, ceea ce este un sprijin important pentru familie, dar nu cred că se va apuca cineva de făcut copii doar pentru asta.

Pe lângă asta, mai avem și exemplul acestei pandemii, când vezi că se redeschid evenimentele, terasele, muzeele și urmează mall-urile. Doar grădinițele și centrele educaționale sau școlile de vară nu.

Nu calculează nimeni impactul social, emoțional și economic al acestei încarcerări a copiilor și părinților la domiciliu. Nu a stat nimeni să evalueaze ce presupune munca de acasă cu un copil care are nevoie de atenție și timp pentru el.

Și nu, concediile alea anunțate de stat cu 75% din salariu, pentru părinții care nu au cu cine lăsa copilul nu se prea aplică, știu din 4 surse deja că angajatorul refuză să acorde acel concediu dacă a creat condiții de work from home.

Și, uitându-mă un pic la ce este în jurul meu, dacă aș vedea contextul ăsta și părinți care uneori nu mai știu încotro să o apuce, m-aș gândi de 2 ori înainte să fac un copil.

Și, problema mare o vom avea de descurcat tot noi, ăștia care acum suntem indiferenți la declinul demografic, pentru că atunci când vom ajunge la pensie ( vom ajunge, mulți vom prinde și suta de ani), nu vor fi bani de pensii și cine nu are pus nimic deoparte pentru vremurile alea, va muri de foame, pentru că nu va avea cine să mai contribuie. Cumva, ar trebui să luam atitudine și să punem un pic de presiune pe autorități, să vină cu soluții concrete.

Ca să închei anticipând reacția asta, da, copilul se face și se crește cu dragoste, asta e cel mai important. Dar în momentul în care părinții se chinuie, și nu din punct de vedere material, nici copilul nu poate rămâne neafectat.