Am primit întrebarea asta fix ieri, de ce nu scriu pe substack, că pare mai cool, decât să continui să scriu aici. Pe vremuri (a se citi: acum 10-15 ani), dacă aveai un domeniu propriu cu numele tău, erai cineva. Era semn că ți-ai pus ordine în gânduri, că ai învățat WordPress, că ai stat… [mai mult]
Trăim vremuri în care orice lucru banal a devenit un task automatizabil. Aplicațiile de notițe îți sugerează idei înainte să ți le formulezi tu în cap, AI-ul îți scrie mailul, face prezentarea, și-ți oferă variante de „tone of voice”, de parcă ai fi un brand global care trebuie să-și comunice emoțiile. Și totuși… tu stai…. [mai mult]
Ocupat. Foarte ocupat. Suntem pe speed dial cu burnout-ul și-l salutăm zilnic pe fugă. Dar cine a hotărât că așa e bine? Nu mai știu exact când a devenit o virtute să fii mereu ocupat. Poate pe la prima revoluție industrială, poate când Steve Jobs a lansat primul iPhone. Sau poate când am început să… [mai mult]
Las comentariu aici și nu pe X ca să ajute un pic blogul.
Exact așa mă simt, lucrez 9-18 intens și băgat în priză iar când închid laptopul simt o greutate eliberată de pe umeri. Restul timpului incerc sa nu fac nimic, dar primesc mesaje cum am primit în seara asta la ora 21:36 cu mesajul „bună, ai timp?”
Am răspuns la obiect și fără nici o intenție de a ofensa : „Bună, acum nu, te rog să-mi dai mesaj mâine dimineață după ora 8.”
Chiar nu aveam cum, pregăteam copilul de a merge la somn, îi făceam ghiozdanul și pachetul pentru școală.
Asta după o zi de plimbat cu fiica mea, 15 min la Kaufland pt 2 chestii apoi acasă pentru cină și jumătate de pagină de teme.
Iar în timpul cinei și făcut teme am stat 36 de min in telefon cu un prieten bun pe care îl văd și-l aud rar.
Pe scurt nu am înțeles nimic din ziua de azi și îmi pare rău că nu am fost mai atent cu fiica mea.
Trăim vremuri alerte, toată lumea vrea cate ceva acum, indiferent de ora sau zi a săptămânii.
Astea îmi sunt doleanțele.
Trăim vremuri în care toată lumea are o părere. Despre absolut orice. De la politică internațională până la nutriție, psihologie sau ce e „toxică” într-o relație. Și cel mai des auzim fraze care încep cu: „Mi se pare că…”. Dar hai să ne oprim puțin. Ce înseamnă, de fapt, „mi se pare”? E o… [mai mult]
În ultimii ani transformarea digitală a devenit un termen la modă, folosit adesea pentru a descrie adaptarea companiilor la noile medii digitale. Totuși, este important să înțelegem că simpla crearea unui cont pe Facebook sau pe alte platforme sociale nu înseamnă automat că o organizație a realizat o transformare digitală reală. Această evoluție implică un… [mai mult]
Ziceți voi că mai avem scăpare? Greu de crezut. Ăsta e un exemplu foarte bun despre cum ne poate sminti internetul. Când mai auziți de oameni naivi care au pierdut zeci de mii de euro crezând că discută, pe bune, fie cu Brad Pitt, fie cu un cosmonaut care nu are bani să revină… [mai mult]
Pentru cine nu știe, eu am o relație de lungă durată cu teatrul, prin liceu am lucrat o perioadă la cel mai mișto teatru din România, am prins cumva debuturile pe scena mare a lui Manole, Oprea sau Pintileasa, oameni cu care am rămas amici și ne îmbrățisăm cu bucurie ori de câte ori ne… [mai mult]
Nu sunt deranjati actorii ca intarzie cineva, nu mai vorbiti prostii, ei sunt acolo pe treaba lor.
Sursa: toti prietenii mei actori
Tot (cam) asa, mi-am petrecut o buna parte din copilarie si apoi din viata de adult la spectacole de teatru, opera, opereta, etc. Deci fara a fi vreun specialist consider ca sunt suficient de avizat cat sa-mi dau cu parerea.
1 – De acord! Cu mentiunea ca as extinde „regula” asta la ORICE. Daca evenimentul are o ora de incepere comunicata oficial, la o secunda dupa acea ora as inchide poarta. Se cheama RESPECT … pentru cei care muncesc la acel act artistic si pentru cei care respecta programul acelui eveniment.
Extra-bonus – sa amintim si de acei indivizi, ca spectatori nu le pot zice, care au bilete pe MIJLOCUL randului si, bineinteles, ajung ultimii, evident si cu intarziere, si mai si INSISTA (sau se cearta) sa ajunga la „locul lor” fara sa le pese de faptul ca deranjeaza actorii si spectatorii deopotriva. Din ce imi amitesc eu, in copilaria mea era o cutuma care zicea ca, daca ai ajuns cu intarziere (se poate intampla oricui), faci liniste si stai pe unde-apuci, fie si pe PE SCARI daca e cazul. Era acceptabil sa iti reuperezi locul cel mult la pauza ca sa nu deranjezi pe nimeni in timpul spectacolului.
Chestie de civilizatie si respect sa iti lasi haina la garderoba nu sa o pui gramada pe scaun (sau pe scaunul vecin). Sau asteptatul in rand, civilizat, sa iti recuperezi haniele de la garderoba DUPA terminarea spectacolului spre deosebire de ridicatul de pe scaun si fugitul la garderoba cu 5 minute inainte de finalul piesei … ca e piesa de teatru nu promotie la tigai la supermarket.
Chestie de civilizatie la teatru e si sa NU fosgai ambalaje de pop-corn si pufuleti in timpul piesei.
Nu cred ca e cazul sa discutam despre telefoane …
2 – Din nou, de acord! Si aici as merge mai departe si as spune lucrurilor pe nume: dincolo de denaturarea textului/mesajului acelui act artistic, exista o gramada de „junk” care ajunge aiurea pe scena sub pretextul „creativitatii” sau al libertatii de exprimare.
3 – Oh, da! Si aici as merge mai departe si as extrapola regula asta la … ORICE! Nu e responsabilitatea mea sa includ pe nimeni-nicaieri – la un spectacol fiecare plateste un bilet si are drepturi si, mai ales, obligatii egale – este responsabilitatea fiecaruia sa isi GESTIONEZE situatia personala astfel incat sa nu-i deranjeze pe cei din jur.
Am doua concluzii:
– viata reala este (din ce-in-ce mai) groaznica si, de cele mai multe ori, diametral opusa fata de ceea ce ne-am inchipui, iar social-media este una dintre cauzele problemelor generate de lipsa de educatie/civilizatie.
– fac alergie cand aud „sa tragem un semnal de alarma”, „sa discutam si sa cautam solutii” sau pe aia cu „educatia”; Nu, solutia pentru EDUCAREA maselor este una singura: SANCTIUNEA, aplicata rapid si ferm, nu discutiile sterile.
În lumea tehnologiei și a serviciilor financiare, cine ajunge primul și schimbă regulile jocului rămâne în vocabularul oamenilor. Exact așa s-a întâmplat cu Revolut. Chiar dacă acum și alte bănci oferă plăți instant, expresia „îți dau pe Revolut” a devenit reflexul natural când vorbim despre transferuri rapide de bani. Primul care inovează, câștigă terenul Revolut… [mai mult]
De când cu introducerea IBAN-ului local românesc și finalizarea migrării conturilor orice instituție de la noi (ANAF, primărie, executori judecătorești etc) poate pune POPRIRE pe conturile de Revolut ale românilor direct prin sucursala din România..
Nu s-a făcut imediat (Decembrie 2014)pentru a apuca sa adune in Aprilie de la cei neavizati sume cat mai mari..
Poate nu 30-40% dar mulți din clienții lor vor caută alternative- siguranța elvețiană a banilor- la concurenta (Monese englez, Blink polonez etc)
În loc de disclaimer: Acest articol a fost scris înaintea zilei de luni, când a apărut pe Recorder materialul despre Nicușor Dan și fostul cadru SRI, material despre care și eu cred că este ușor dezechilibrat, așa cum cred și alții pe internet. Dar chiar și așa, presa independentă trebuie să scrie și lucruri care… [mai mult]
„stim cu totii despre articole scrise in mod clar la comanda: schelete radioactive la Antipa intr-o perioada cu ceva manifestatii la Pta Victoriei, distrus reputatia unor oameni cu o saptamana inainte de alegeri, lovit in organizatii/persoane care trebuie daramate pentru ca sa nu mai aiba un punct de vedere sau forta la o eventuala negociere”
– partea proasta la faza asta e ca articolele alea au fost scrise de oameni cu reputatie buna (salut Tolontan) care in loc sa se duca sa livreze mancare cu glovo, inca scriu si sunt apreciati
Bun articol, buna tema … nu ca ma asteptam la atlceva.
O scurta definitie personala – in continuare, cand voi zice PRESA, in A.D. 2025 eu includ aici orice mijloc de comunicare, de la presa scrisa, aia cata mai este, radio/TV, Social Media, bloggeri/vloggeri si ce-o mai fi.
O scurta clarificare – acum niste (mai multi) ani am fost un consumator AVID de presa, avea si legatura cu ce munceam atunci; de vreo 5-6 ani incoace am mai redus ritmul (nu mai am nici timp si nici chef sau incredere) si am ramas, sa zicem, doar un consumator amator dar entuziast si CU SPIRIT CRITIC :)).
Oricum, nu am fost niciodata implicat hands-on sau intr-un mod profesionist in fenomenul PRESEI. Am fost pe-aproape prin 2004/5 cand am primit de la o revista o propunere sa scriu o rubrica, ceva relativ mic ca proiect dar, din pacate, nu s-a materializat. Si daca s-ar fi intamplat, probabil ca nu as fi avut viata prea lunga prin presa pentru ca bun/prost, corect/gresit sau placut/enervant NU as fi acceptat niciodata sa mint sau sa scriu altceva decat ce gandeam ori asta … nu e o calitate care sa se „premieze”, you know!
Si acum la subiect – tind sa rezonez la modul da, ca scenariu ideal asta ar fi, doar ca practica ne arata de prea multe ori altceva.
Asa ca sunt PESIMIST vizavi de PRESA in general dar am ramas moderat OPTIMIST pentru ca inca mai vad initiative pozitive. Fie oameni care inteleg fenomenul si trag semnale de alarma, fie oameni din presa care inca au deontolgie, rari, dar inca sunt.
Cred ca, romantic vorbind, presa si publicul consumator de presa se afla intr-o relatie de URA-IUBIRE sau, mai pragmatic, intr-un cerc vicios. Nu-s eu vreun specialist sa pun diagnostice – asa ca nu stiu daca e mai mult (sau prima cronologic) VINA CONSUMATORULUI pentru ca s-a tampit atat de tare incat nu mai cauta provocari, discutii constructive in „contradictoriu” care sa le deschida orizontul si nici vreo informatie reala/de calitate ci, mai degraba, cauta voci care sa-i confirme propriile pareri; la fel cum nu stiu daca a fost mai mult (sau prima cronologic) VINA PRESEI care s-a decis sa uite de rolul de educare si/sau de „caine de paza” (stiu-stiu, cliseu), pierzand si morala/coloana vertebrala/deontologia profesionala pe parcurs si a ajuns sa esueze intr-o zona mocirloasa si lipsita de credibilitate de jocuri de imagine / bani / influenta si/sau rafuiala politica si nu numai (tot pe bani si asta!).
Ah, ca sunt perfect constient ca peste tot, deci si in PRESA, exista diferite grade de profesionalism asa cum exista si nuante ale caracterului diferitilor jucatori este evident dar e o alta discutie.
Personal am o explicatie dar o voi pune mai la final.
O sa sune pesimist si cinic dar, in momentul in care orice om – ziarist sau cu alta profesie – trebuie sa munceasca 09:00 – 17:00 si la final de luna are nevoie de venitul ala ca sa isi traiasca viata … s-a cam TERMINAT cu alb vs. negru si incep zonele gri. Acum, unde se opreste compromisul pentru fiecare individ si cum poti deveni atat de fomist incat sa-ti bati joc de propria imagine si cariera nu insist ca stim despre ce e vorba.
Dar, ca sa concluzionez, nu am crezut / nu cred / nu voi crede NICIODATA in presa independenta 100%. Consider ca una astfel de concept NU (mai) EXISTA, nu mai are cum. Sau, cand apare (si mai apare, ceea ce este excelent) vreo oaza de independenta media e una de moment si nu va rezista. Pentru ca la final de luna vin chiria, vin utilitatile, salariile si impozitele sau … scot capul LACOMIA si mizeria umana. Si cineva se va oferi sa finanteze lucrurile astea – direct sau platind publicitate – si atunci si acolo s-a cam terminat cu independenta, inevitabil!
Nu ca-i rau sa ai actionari sau clienti de publicitate, doar ca astea de obicei nu-s compatibile cu independenta pe termen lung.
Si acum ABORDARILE mele:
– incerc sa citesc doar ACEA presa (indiferent de tipul de canal) despre care stiu sau reusesc sa identific cu cat mai multa precizie cine este in spate, ca finantator, ca sa inteleg mai bine cum sa ponderez ceea ce citesc.
Si ma feresc de oamenii/organizatiile cu surse neclare de informatie sau finantare; pentru ca nu as putea estima cu ce marja ce circumspectie trebuie sa iau un text sau o stire de la un astfel de furnizor.
– citesc TOATE tipurile de media, nu numai media aia care „zice ca mine”, pentru ca mi se pare important sa inteleg in primul rand cum gandeste si ce urmareste „adversarul”;
– paranoia e BUNA, asa ca nu ma las „amortit” de NICIUN jucator de presa, indiferent de cate ori a „avut dreptate” sau indiferent de cate ori „a avut aceeasi parere cu mine” … la un moment dat se vor schimba fie actionarii fie clientii platitori de publicitate si va ajunge altcineva la „carma” editoriala si vor aparea surprize la nivel de influenta si abordari;
– in final, orice-ar zice PRESA, pentru mine ramane doar mijloc decent dar departe de perfectiune prin care ma informez pe domeniile care ma intereseaza sau care ma pot atinge, in rest … o las la periferia vietii mele ca sa nu ma consume sau sa devina o preocupare in sine.
Dar si CONCLUZIA mea:
– pesonal cred cu tarie ca problema a plecat din interiorul PRESEI: „furnizorii” de PRESA sunt primii si/sau cei mai vinovati pentru ca au deschis usa compromisului mai mult decat era cazul dar ca si cosumatorul are vina lui doar secundara in raport cu prima categorie. Presa „veche” s-a deprofesionalizat si s-a tampit complet (de unde si compromisurile, mogulii media, etc.) iar presa „noua” a fost deturnata (daca o fi fost inventata cu scopuri nobile) pentru manipulare/spalare de creiere si pentru a face bani. Bineinteles ca nu absolutizam, peste tot exista si exceptii.
Niste exemple, fara nume, nu ca imi e mie frica sa le zic pe nume dar nu e cazul de un shit-storm aici:
– Mostra de cretinitate si lipsa de profesionalism la un mare canal TV, ieri: stire in prime-time ca niste unii de o anumita etnie s-au impuscat la o nunta in Germania si a murit un om; vinovatul, cetatean cu pasaport FRANCEZ, a fugit din Germania si s-a predat acolo ca sa fie judecat/condamnat in Franta (probabil) si nu in Germania; Ce zice prompteristul? Ca acei etnici din Clanul „cutare” ar fi „romani” si bla-bla-bla tot circul si scandalul si senzationalismul de rigoare. Eu, daca as fi fost redactor si profesionist ii dadeam afara pe aia care au scris textul strii si apoi TAIAM textul si ii obligam sa zica clar ca e vorba de un cetatean FRANCEZ, de etnie, care a facut toate mizeriile care ni se pun noua, ca romani, in carca de zeci ce ani.
– Mostra de lipsa de creier/profesionalism suprapusa pe orgoliu tamp la oameni din new-media: fereasca sfantul sa-i contrazici sau sa le atragi atentia ca „fura curent”, pentru ca se vor intampla urmatoarele: te INJURA ca pe maidan (mi s-a intamplat), te CENZUREAZA (blocat de comentarii, mizerii de raspunsuri, mi s-a intamplat si asta) ori isi asmut haitele lor de aplaudaci (ce-i aia hate-speach / instigare / discriminare???) sa te faca praf si pulbere … ma scuzati pe mine, ca si client de PRESA, daca nu contribui pe PATREONUL acestor personaje jenante care isi dispretuiesc publicul in timp ce pozeaza a fi „atlceva” in media … hai sa ne vedem de treaba!
– stim cu totii despre articole scrise in mod clar la comanda: schelete radioactive la Antipa intr-o perioada cu ceva manifestatii la Pta Victoriei, distrus reputatia unor oameni cu o saptamana inainte de alegeri, lovit in organizatii/persoane care trebuie daramate pentru ca sa nu mai aiba un punct de vedere sau forta la o eventuala negociere; chestii venite de la organizatii de presa care la un momnent dat pareau (mai) serioase doar ca sincronizarea lor zice ca independenta sau deontologia lor nu-i chiar ce ne-am inchipui noi; Ah, si astia, de obicei, vor abonamente/sponsorizari/etc. ca sa ramana „independenti”.
Multumesc pentru rabdare, ca iar m-am lungit!
Trăim pe aceeași planetă, respirăm același aer și totuși, realitățile noastre sunt atât de diferite încât uneori pare că viețuim în universuri paralele. Și suntem complet aerieni, mi se pare că în secolul în care avem toată informația disponibilă în 5 secunde, alegem să ne imbecilizăm cu viteza luminii. Împărțiți între decidenții puterii, oamenii preocupați… [mai mult]
Ai uitat de lumea celor care trăiesc în sărăcie lucie sau la limita ei, care baletează periculos între a-și hrăni copiii și a achita factura de curent. Votează și ei, ar fi și ei îngrijorați de direcția în care o ia planeta dacă nu ar avea altele mai stringente pe cap.
Conform tabloului tău am observat recent o mișcare de dute-vino între a doua și a treia categorie, unii nu mai știu cum să gestioneze stresul și anxietatea(cred eu) iar ceilalți s-au trezit că good vibes only nu sunt granted.
Pe mine a ajuns să mă înspăimâine cel mai mult bula celor ignoranţi. Pentru că atunci când bula lor se ciocneşte cu cea a bătrânilor care iau decizii în funcţie de interesele personale, ignoranţii devin foarte vocali şi foarte speriaţi. Brusc, stilul lor de viaţă e afectat. Problema e că fiind ignoranţi, vor accepta cea mai facilă şi rapidă soluţie pentru a reveni, din nou la starea de bliss, de „mindfulness sublim” în care ne facem că ne pasă de cei din jur.
Şi asta mă sperie, pentru că omul ignorant n-are răbdare şi timp pentru a se informa, va alege sloganul care sună cel mai catchy, care promite să rezolve probleme complexe în 2 timpi şi 3 mişcări. Şi aşa ajungem la situaţia din noiembrie, când am fost la o aruncătură de băţ de a alege un legionar preşedinte.
Dar sper să mă înşel, pentru că încă mai am o fărâmă de speranţă că nu suntem chiar atât de prostovani încât să uităm cum a arătat ţara aceasta acum 36 de ani.
Olivian Breda
Pentru mine, Substack vs. domeniul propriu e ca la video:
Le pui pe YouTube sau TikTok pentru audiență, dar accepți că depinzi foarte mult de platformă.
Și dacă ești pe YouTube, dar vrei la un moment dat să pleci de acolo (sau ești dat afară), nu ai acces la aproape nimic. Audiența era pe YouTube, s-a abonat la tine, dar rămâne pe YouTube dacă vrei să pleci.
Cei de la Starea Nației, dacă nu mă înșel, au zis la un moment dat ceva de genul – „Am încercat să folosim propriile platforme, dar pe YouTube e o mare audiență”.
OK, e bine pe YouTube, ai multe lucruri. Dar depinzi de lucruri care nu sunt în controlul tău.