Ocupat. Foarte ocupat. Suntem pe speed dial cu burnout-ul și-l salutăm zilnic pe fugă. Dar cine a hotărât că așa e bine?
Nu mai știu exact când a devenit o virtute să fii mereu ocupat. Poate pe la prima revoluție industrială, poate când Steve Jobs a lansat primul iPhone. Sau poate când am început să punem „Busy” la status și să o spunem cu mândrie.
Am ajuns să glorificăm oboseala ca semn de succes.
Dacă nu alergi de colo-colo, nu răspunzi la mesaje în 30 de secunde și nu ai un to-do list colorat în cinci aplicații diferite, parcă ești degeaba.
Ironia e că, de multe ori, nu suntem cu adevărat ocupați. Suntem agitați. Supra-stimulați. Ne e frică să fim singuri cu gândurile noastre, așa că le înecăm în task-uri, calls, e-mailuri și „hai să mai vedem un episod”.
Dar ce-ar fi să nu mai fim ocupați doar de dragul de a fi?
Să mai spunem și „nu”. Să stăm. Să respirăm. Să ne plictisim nefăcând nimic, netrebuind să fim undeva sau să facem ceva.
Poate începem ușor. Cu o oră fără notificări. Cu un weekend fără planuri. Cu o pauză fără vinovăție. Cu o zi pe bicicletă, cu copilul în parc, fără telefon.
Poate e timpul să ne ocupăm de ce contează.
P.S: ocazie cu care inaugurez o categorie nouă pe blogul ăsta, de însemnări pe care mi le notez de obicei pe telefon, chestii spontane, scurte, nefiltrate și necosmetizate. Parte dintr-o viitoare carte. Posibil, momentan n-am timp.
2 comentarii Adaugă comentariu
Las comentariu aici și nu pe X ca să ajute un pic blogul.
Exact așa mă simt, lucrez 9-18 intens și băgat în priză iar când închid laptopul simt o greutate eliberată de pe umeri. Restul timpului incerc sa nu fac nimic, dar primesc mesaje cum am primit în seara asta la ora 21:36 cu mesajul „bună, ai timp?”
Am răspuns la obiect și fără nici o intenție de a ofensa : „Bună, acum nu, te rog să-mi dai mesaj mâine dimineață după ora 8.”
Chiar nu aveam cum, pregăteam copilul de a merge la somn, îi făceam ghiozdanul și pachetul pentru școală.
Asta după o zi de plimbat cu fiica mea, 15 min la Kaufland pt 2 chestii apoi acasă pentru cină și jumătate de pagină de teme.
Iar în timpul cinei și făcut teme am stat 36 de min in telefon cu un prieten bun pe care îl văd și-l aud rar.
Pe scurt nu am înțeles nimic din ziua de azi și îmi pare rău că nu am fost mai atent cu fiica mea.
Trăim vremuri alerte, toată lumea vrea cate ceva acum, indiferent de ora sau zi a săptămânii.
Astea îmi sunt doleanțele.
apreciez 🙂