Nu știu exact când s-a întâmplat și unde am virat greșit, dar trăim o eră în care toată lumea se regăsește.
Brusc. Pe stories, în postări, în interviuri. Fiecare pare că a trecut printr-un soi de iluminare spirituală personalizată, în care a descoperit nu doar cine este, ci și cine ar trebui să fim noi, ceilalți.
Și, sincer, I really have some trust issues.
Poate e din cauză că, înainte de acest mare „regăsit”, oamenii ăștia păreau… altfel. Genul de oameni care râdeau superior de „ăia cu palo santo” și făceau glume despre „manifesting”. Genul care n-avea niciun stres în a-ți întoarce spatele când nu mai erai „util”. Care ar fi vândut un pahar cu apă și-o lecție de viață la pachet, doar ca să pară interesanți.
Și acum, ei sunt ghizii noștri spirituali.
Ne învață despre echilibru. Despre „work-life balance”. Despre cum să stăm „ancorați în prezent”. Despre cum ei au învățat „să lase controlul” – în timp ce postează reel-uri de 3 ori pe zi despre cum nu mai au nevoie de validare.
Și nu zic că oamenii nu se pot schimba. Ba dimpotrivă. Dar uneori pare mai degrabă un rebranding decât o revelație. Un fel de „look at me now” ambalat zen, dar gândit cu grijă pentru engagement.
Am văzut oameni care predică despre sănătate mintală după ce ani întregi au fost cauza anxietății altora sau care sunt clar dezechilibrați ei.
Oameni care vorbesc despre autenticitate, dar care n-au spus niciodată un lucru real despre ei în fața celor dragi. Oameni care spun „am ales să fiu vulnerabil” exact când e cel mai comod și strategic s-o facă.
Și poate de-asta, în fața atâtor „vindecări”, mie-mi vine să întreb: dar de ce n-ai început cu scuze?
Poate pentru că uneori „regăsirea” reală e mai tăcută. Nu vine cu filtre și postări programate. Nu cere atenție. Nu e un act de PR spiritual. E o muncă grea dar discretă. E sinceră, incomodă și nu are deadline-uri de livrat. Cel puțin așa a fost pentru mine.
Și m-am schimbat, m-am redescoperit, am mers pe cărări noi pentru mine, am fost confruntat cu provocări noi în ultimii 9 ani, de când cu kiddo în viața noastră.
Am fost tentat, am avut multe momente în care simțeam că „let me show you how is done!” dar am mers mai departe fără să-mi caut discipoli care să mă suie pe vreun piedestal.
Dar hei, poate sunt eu prea sceptic. Poate am și eu de făcut niște shadow work.
Sau poate, pur și simplu, am niște toate motivele să fiu sceptic când văd câte un regăsit peste noapte, care se apucă să ne propovăduiască regăsirea.
