Pentru că am o perioadă aglomerată, săptămâna trecută fetele au rămas la bunici, în vacanță, până sâmbătă. Așadar, am fost acasă singur și cu potaia bătrână, pe care nu-l simți toată ziua în casă.
Revenind, o săptămână de stat singur în casă, cu excepția zilei de miercuri, când a venit un prieten la mine să vedem meciul și să bem niște beri, că na, o dată bate Chelsea pe Real.
Deși am muncit de dimineață până seara, apoi am ieșit ba cu treabă, ba la sală, a fost groaznică senzația de casă goală, pustie. Dincolo de dorul de copil și nevastă, mi-am dat seama cât de mult am nevoie de interacțiune socială, de vorbit, de râs, de glumit, de făcut planuri și stabilit sarcinile pentru a doua zi.
Doar o săptămână singur, nimic mai mult și simțeam că deja casa e prea mare, nu am avut chef nici de jucat pe PS, nici de uitat la televizor, de mai nimic. Aproape că nu m-am ridicat de pe scaunul de birou, începusem să aud sunete ciudate, să mi se pară tot felul de chestii pe scară, situație foarte ciudată pentru mine, care dormeam în tinerețe cu ușa descuiată la casă.
Nu vreau să știu ce a fost pentru oamenii care stau singuri și au avut de înfruntat lockdown, pandemie, restricții, stare de alertă. Și dacă sunt și un pic de ipohondri, cu atât mai greu trebuie să fi fost. Foarte complicat să nu pici în depresie, cel puțin eu nu aș rezista, foarte sincer, fără să o iau razna. M-am convins acum.
Urâtă e singurătatea. Dacă până acum cel mai tare mă temeam de moarte, acum mă tem de singurătate.
Trebuie să am grijă cum mă port cu copilul, ca la bătrânețe să nu mă abandoneze undeva.
5 comentarii Adaugă comentariu
Sa aiba cine sa-ti dea o cana cu apa la batranete tataie! :))
macar o bere, ca apa nu e buna nici in cizme :))
Ma bucur de primele 2-3h de alergare singur apoi restul de 20-30 nu-mi doresc decat sa o revad pe ea.
Ai îmbătrânit tu și ți se pare.
A fost și o discuție cu chestia asta: https://www.reddit.com/r/AskReddit/comments/mkjwyj/people_who_like_to_be_alone_whats_your_favourite/?sort=top&limit=500
Pui prea mult preț pe singurătate, într-un sens negativ.
Tu uiți că familia și prietenul menționat cu fotbalul (+ cine știe ce anturaje foarte restrânse apropiate mai ai), tu n-ai nicio legătură cu societatea din România. Adică, te simți singur dacă ești printr-o gloată de oameni necunoscuți? Dacă da, înseamnă că ești preferențial și închistat; dacă nu, înseamnă că sentimentul de singurătate este artificial/fals. Oricum nu ai încredere în străini, de ce să suferi de singurătate?
Înțelegi acum? În cazul tău, se prea poate ca andropauza să se instaureze.
Îți reamintesc o treabă: te-ai născut singur, vei muri singur. Împacă-te cu ideea asta.
Primele 3 luni de pandemie am stat singur în casă.
Nu am avut nici cea mai mică problemă cu chestia asta. Nici în lockdown, nici după. Ce-i drept am băut mai mult de plictiseala, dar am depășit momentul și a fost ok. Contează enorm de mult și felul cum un om e cablat. Stand singur în casă nu înseamnă că nu am ținut legătura sau că am stat ca sihastrul. Am avut contact prietenii, cu neamurile.
E chestie de obișnuință și de disciplină.