Auzim de ani de zile că urmează anul video, video este viitorul. De la oameni care vorbesc pe la conferințe, care sunt experți în digital, care se pricep.

Alții zic că moare facebook-ul de ani de zile. Alții spun că pe tiktok e treabă, e viitorul.

Acum e la modă să spui că pe clubhouse e treabă și viitorul e audio. Se mișcă fulminant, crește ca Făt – Frumos și deja a început să scadă.

Paradoxul este că toate cele de mai sus LE CITIM!. Pe bloguri, pe site-uri de specialitate, pe publicații online. Le citim. Sunt scrise. Negru pe alb sau pe ce fundal. Sunt scrise. Inclusiv pe instagram, vedem cartoane cu scris, care ne spun că viitorul este video.

Ok, zici că video este viitorul? De ce nu anunți asta printr-un video?

Spui că reels e următorul the big shit? Fă un reel și zi-mi asta.

Viitorul e audio? Trage un spot de 2 minute în care să zici asta, de ce o anunți în scris?

De ce ne întoarcem la text, de ce simțim nevoia să scriem chestii, ca să rămână scrise, într-un univers atât de dinamic, care dispare în 24 de ore, care e pe repede înainte, pe video, pe reels, pe audio, oriunde altundeva?

Asta mă macină, întrebarea asta, de ce vrei să validezi un mediu într-un alt mediu, despre care zici că e mort?

Textul nu va dispărea, oricât de mult îi cântă lumea prohodul și vrea să-i ridice panaghia mai repede. E validat, în continuare, chiar de cei care îl vor dispărut.