2018. Anno Domini. SpaceX tocmai a scris istorie, Musk a trimis o mașină în spațiu!
2018. România. Stigmatizarea e uniformă, egală și constantă.
E amuzant cum se schimbă valențele oamenilor in funcție de interesele pe care le au. Oameni care acum nu mai departe de 3 zile se declarau oripilați de ce s-a întâmplat la MTR, cánd o șleahtă de ortodocsi verzi au împiedicat proiecția unui film și condamnau extremismul și fanatismul, brusc aleg să condamne tinerii părinți și să deplângă educația copiilor, care nu se mai face ca pe vremuri.
E trist să vezi, ca părinte, că esti o paria în societate și, pe lângă sistem, neajunsuri, multe lipsuri, trebuie să te lupți și cu mentalitatea oamenilor.
Începând de la adolescenți și terminând cu pensionarii, ura față de gravide, copii și mai ales părinți este profundă.
Ca gravidă nu ar trebui să beneficiezi nici de prioritate, nici de vreun favor, că sarcina nu e o boală și când ți-ai tras-o ti-a plăcut, ca părinte nu trebuie să ieși cu copilul nicăieri, pentru că va face gălăgie și va deranja pe mult prea liniștiții colocuitori.
Ieri cineva îmi spunea că greșim fundamental, noi, părinții de rit nou, și că educația pe vremea noastră era mult mai bună.
L-am întrebat ce părere are despre educația dată cu furtunul de la mașina de spălat și n-a mai raspuns. A mai observat cineva că orice cretin semianalfabet face apel la educație ca la un resort de neconstestat? Pentru că așa știe el că poți închide un interlocuitor: i-o bagi pe aia cu educația și îi arăți cât de prost e.
Pentru că noi am fost educați de mici în spiritul și tradiția creștină românească, ce dăinuie de milenii pe aceste meleaguri. Noi nu trebuie să fim nici empatici, nici toleranți, nici dispuși să respectăm drepturile celorlalți, nici să zâmbim, noi suntem educați, noi trebuie și avem întotdeauna dreptate.
Soluția este, așa cum zicea și Exarhu la un moment dat, o societate mai prosperă, mai relaxată și mai normală la cap, unde cetățenii să realizeze ca nu trăim ca să ne aflăm în conflict permanent. Decât că la noi e dimpotrivă și pe dos.
Am mai primit lecții de parenting de la o gagică care habar nu are ce înseamnă un copil și cât de complicat e să gestionezi relația cu el mai ales până începe să vorbească și să discearnă.
Vrem o țară că afară, dar să fie totuși în tradiția românească. Fără copii in restaurante, fără copii pe stradă, fara copii în mijloacele de transport, în general fără copii nicăieri. Că deranjează, atât ei cât și părinții.
Exact ca oriunde în țările civilizate la care, de altfel aspirăm să ajungem.
În loc de încheiere, ma simt dator să spun că nu sunt de acord nici cu mămicile și tăticii martiri, care așteaptă statui la fiecare pas pentru eforturile titanice pe care le depun crescând un copil și restul omenirii trebuie să le fie datori. Nu, nici cu public shaming, nici cu exagerările de orice fel nu sunt de acord.
Doar că dincolo de cei enumerați mai sus suntem și noi, restul, care vrem doar să fim lăsați să ne creștem copiii așa cum credem noi că e normal. Și dacă nu putem fi sprijiniți, măcar să nu fim încurcați.
6 comentarii Adaugă comentariu
Amen to that. În cele (acuși) 9 luni de sarcină, doar 2 oameni s-au ridicat să-mi ofere locul la metrou (dintre care unul era o doamnă). Ca să nu mai zic de cozi (la poștă, la magazin, la instituțiile statului, la un amărât de lift) unde nici să mori nu te-ar lasă nimeni în față.
Nu vreau să mă plâng, nu cred nici eu în conceptul de părinte martir și, din fericire, nu am avut probleme majore să mi se facă foarte rău sau să nu pot să stau în picioare (da, mi-a fost mai greu, m-a luat cu călduri, dar cumva am îndurat și că nu aveam de ales).
De abia aștept și momentele în care mă va lua lumea la împins vagoane pentru cum îmi cresc copilul, simt așa că voi avea o placere deosebită să le explic scurt să-și vadă de lungul nasului.
Dar, poate, până atunci, ne luăm tălpășița de aici (prea nu trece zi fără să citesc/văd la știri/pe stradă lucruri care să-mi facă să fiarbă sângele în vene) spre o țară civilizată, nu doar cu pretenții.
Mai încercăm un an, să vedem ce se întâmplă, dar, nu știu, mi-am cam pierdut din optimism. Vorba aia, noi să fim sănătoși.
Treaba cu traditia este strans legata de educatie, cu cat un om tine mai mult la traditie cu atat mai mult va cauta sa le imprastie ca un adevar absolut celor din jur, priviti un pic la parintii vostri si veti intelege mai bine ce spun. Copilul creste si ajunge de foarte multe ori o oglinda a parintilor sai si asta ar trebui sa se inteleaga mai mult, poate chiar atunci cand iti vine ideea sa procreezi unul.
Legat de incidentul vedetei noastre,felul in care a reactionat este tipic unui om care i se cuvine totul si care avea nevoie de un pic de atentie, iar copilul va face ce vede la parinte. Ceea ce ma duce la problema spinoasa si anume in societatea romaneasca a avea un copil ajunge de foarte multe ori sa fie un chin si nu o bucurie, fix din cauza faptului ca sunt prea multi analfabeti functionali in preajma. Si cand spun analfabeti functionali ma refer la oameni care acum 200-300 de ani mureau in primi 15 ani din viata si nici nu ajungeau sa se reproduca si sa transmita prostia lor mai departe, iar influentele lor nu erau vizibile in societate, asa cum vedem de exemplu acum.
true
Eu imi doresc AICI o tara ca afara. Primul pas pe care l-am facut a fost sa intorc spatele tuturor celor cu obrazul gros – de la rude si pana la ex-parteneri. Am pata pusa pe cei care au plecat afara si se plang pe la toate colturile ca in tara au ramas doar fraierii. Daca ramaneau aici si luptau alaturi de noi acum eram cu totii departe.
A fi parinte este un privilegiu zilnic.
Puncte slabe: bunăstarea, conexiunile cu Rusia și China, nemulțumirea tot mai mare în rândul celor mai educați și pro-occidentali.