Mă uitam zilele trecute pe profilul de facebook al unei foste colege din BRD, o tipă care nu are aproape nimic în comun cu mediul online. Avea ceva poze de la nunta ei, de anul trecut. Nu multe, doar vreo 5, de la o nuntă deloc fastuoasă ci mai degrabă modestă, intimă. Nici măcar rochie albă de mireasă nu avea. Nu cred că nu şi-ar fi permis-o, sincer cred că nu a dat 2 bani.

Dar era fericită. De fapt, erau fericiţi. Şi ea şi soţul ei. Se putea citi asta din zâmbetul lor, din atitudine, toate transmise prin fotografiile de la eveniment. Se citea fericirea în ochii lor, erau doar ei şi toată lumea gravita în jurul lor. Poate nu aveau şi nici nu au ultimul model de smartphone, nici vreo sculă de tabletă, poate nici vreo maşină de fiţă dar se aveau unul pe altul. Şi asta era totul pentru ei. M-a impresionat şi m-a pus un pic pe gânduri.

Oare nu ne agităm cam mult în căutarea fericirii când ea poate fi lângă noi şi noi nu vedem pădurea din cauza copacului ?