Sfaturi din viitor pentru Andrei din clasa a9a

Articol din categoria: andreiu

Salutare Guliver.

Sunt eu, adică tu, de la aproape 30 de ani. Adică tu peste vreo 15 ani. Mă gândesc că ți-ar prinde bine niște tips & tricks de la mine, deși nu le vei accepta foarte ușor, la cum te știu.

Să știi că nu te-ai schimbat mult, nici acum. La fel de pus pe harță și tare în glezne ești. Dar ai început să înțelegi că au și alții dreptate și că e bine să mai asculți și de cei din jurul tău, uneori, pentru că o să-ți prindă bine.

O să cunoști o grămadă de oameni mișto, de la care o să ai de învățat multe, doar să îi lași să te învețe. Mergi cât de des pe la clasele de fizică cu domn profesor Anghel. S-ar putea să îți placă și ar fi bine să îl descoperi mai repede de clasa 12a, cum am facut-o eu. O să te învețe multe, de bine. Și poate te va ghida mai bine decât a reușit să facă cu mine.

Vezi că prietenul tău cel mai bun, Ciprian, nici nu va mai vorbi cu tine peste 7 ani, nu merită să îți bați capul cu el. Fă ceva mai bun cu timpul tău. De exemplu mergi mai des la baschet sau joacă șah cu tata. Mai des decât o făceam eu. O să se bucure.

Citește mult. Ai o bibliotecă întreagă la dispoziție. Eu am rămas dator cu rândul de jos, pe unde e niște Stendhal și ai și Portetul lui Dorian Grey acolo.

Încearcă mereu să nu te conformezi tiparelor. Poate ți-ar prinde bine un pic mai multă informatică. O să fie de viitor. Insistă un pic la tata să îți ia un PC mai bun decât cursiera aia idioată de pe care o să pici înainte de Paște în clasa a 10a și o să îți faci praf fața. Adică o să îți rupi buza, pometele drept și mâna dreaptă. O să vezi tu, că te mai așteaptă chestii dureroase dacă nu o să ai grijă.

Altfel, o să fie mișto. Ah, în clasa a 12a, nu te duce la profii ăia de mate care antrenează olimpici și pe care îi știe tata. Vei pierde vreme prețioasă. Mergi direct la Preda, profu de la mate din LPS. Ăla e omul care te va face să îți placă matematica.

Cam atât. Baftă multă și vezi că semestrul ăsta o să fii la un pas de corigență la ceva măsurători electronice din cauza gurii mari și chefului de scandal. Dar va trece. O să te scoată tata. Și de-abia acu începe aventura.

Am scris articolul ăsta la invitația celor de la Pizza Hut și KFC care, în luna octombrie, pentru al optulea an consecutiv, sprijină programul World Vision – „Vreau în clasa a noua” printr-o campanie de strângere de fonduri desfășurată în toate restaurantele din țară. Campania are ca scop susținerea a cel puțin 75 de copii cu posibilități financiare limitate, din zonele rurale ale României, pentru a-și continua studiile la liceu.

Între 1 și 31 octombrie, oricine poate dona în urnele special amenajate din restaurantele KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery, indiferent de suma donată și fără a fi nevoit să cumpere ceva.

 

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Good to know !! Programele lor sunt deosebite, nu e primul de care aflu.

  2. #2 Comentariu nou

    cool

  3. #3 Comentariu nou

    E bine de știut!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]