Apropo de scandalul recent cu influenceri și responsabilitatea acestora care nu există, vezi Dorian Popa și alții, sunt de acord cu Alex că nu se autoreglementa industria, pentru că banul e ochiul dracului.

Și cum industria nu se poate autoreglementa, este nevoie de cineva care să pună lucrurile un pic la punct, și acel cineva sunt brandurile, adică cei de la care vin banii.

În momentul în care ai început să-i arzi la bani, poate vor reconsidera și influencerii un pic strategia de content, comportamentul și vor alege cu mai multă grijă ce promovează, cui, când și cum reacționează la momente complicate.

Pentru asta ar fi nevoie ca oamenii de la clienți să nu se ducă imediat pe fenta volumului și cantității de followers.

Tema creșterii numărului de followers în timpul unui scandal ( ăștia au crescut cu vreo 50k, de exemplu) este una iarăși falsă, pentru că lumea se strânge la scandal ca la urs. Și eu am făcut asta de câteva ori: am dat subscribe la vreun canal doar să văd ce urmează acolo și am uitat apoi să mă dezabonez.

Am avut o discuție online fix pe tema asta, a cantității: dacă Hitler ar fi influencer în zilele noastre, brandurile ar lucra cu el pentru că are super comunitate, de 10 milioane de naziști porniți pe epurare și genocid?

Nu e cumva un conflict de interese în interiorul brandurilor, când departamentul de CSR vorbește despre responsabilitate, dezvoltare durabilă și alte chestii care pot fi încadrate la truisme și apoi apare departamentul de mar-comm și lucrează cu influenceri care promovează pe bani sau servicii dubioase, ca bongo, plush bio și mai erau unele cu ceva cazinouri online, promovate către copii?

Nu e cumva cazul ca oamenii de la client să facă o analiză a oamenilor cu care aleg să promoveze imaginea brandului pe care îl păstoresc sau a produselor pe care le promovează, și înainte de volum să caute și relevanță și potrivirea influencerului respectiv pe brief?

Rolulul omului de la client ( și vorbesc în cunoștință de cauză) este să facă tot ce îi stă lui în putere și fișa postului pentru a aduce creștere companiei, nu să fie popular printre influenceri, nu să lase agențiile să zburde cum vor prin conturi. Pentru că la final de zi, de acolo își ia salariul.

Reglementarea se poate face simplu și rapid, prin coborârea oamenilor de la client din exceluri și powerpointuri frumoase în teatrul de operațiuni și luat un pic pulsul.

E nevoie să fie exclus de la campanii doar un influencer care face manevre dubioase, ieșit cu un statement clar cu motivele pentru care te disociezi și nu mai lucrezi cu personaje care nu sunt aliniate cu valorile brandului și se vor liniști rapid treburile.

Trebuie să și dorim să facem asta, în schimb. Între timp, putem trăi relaxați din exceluri umflate frumos, prezentări cu multe slide-uri, campanii fără relavanță, pentru că e mai important să iasă cifrele.