De ce nu mă duc la protest

Articol din categoria: atitudini

Bineînțeles că sunt plătit de cei de la RMGC, doar pentru că nu sunt alături de protestari. Ca să știm de unde pornim. Nu aș fi scris nimic despre proteste dar pentru că zilele astea am fost făcut în toate felurile, hai să stabilim niște chestii.

În primul rând, e bine că se protestează. Că oamenii au găsit un motiv pentru care să iasă în stradă. Păcat însă că au ieșit în urma unei manipulări. Cam în fiecare an e nevoie de o supapă prin care să se elibereze tensiunea socială.  Știu, nimeni din piață nu a fost manipulat, toată lumea a ieșit de bună voie. Sunt curios de ce nu a ieșit nimeni în stradă atunci când cei de la OMV au cumpărat Petromul cu tot cu zăcămintele naturale ale României. Adică tot ce este țiței și este extras e proprietatea austriecilor. Dar asta e altă discuție.

Despre Roșia Montană am scris anul trecut aici, nu are rost să o iau de la capăt. Acum, de ce nu merg la Universitate și aleg să stau acasă:

– în primul rând pentru că nu vreau să mă asociez cu indivizi care strigă Jos Capitalismul, Sărăcia nu omoară, Moarte corporațiilor deși habar nu au ce înseamnă capitalismul, ce ar însemna să nu mai trăim în capitalism, ce înseamnă sărăcia sau de ce corporațiile au rolul lor benefic pentru societate. Ca o paranteză, știti de ce nu se strigă Moarte corporațiilor înainte de ora 18? Pentru că nu se poate valida badge-ul de ieșire înainte de 17:30.

– apoi, nu vreau să fiu părtaș la chestii ilegale, cum e protestul lor. Și cum e blocatul unui bulevard important și al unei piețe din București. Întrebarea pe care mi-o pun este cine a intervenit pentru protestatari de jandarmii au fost atât de calmi. E suspectă treaba, în condiții normale ar fi fost dispersați de pe carosabil în 3 minute.

– tot legat de paragraful de mai sus, foarte mulți au ca scop să ocupe Piața Universitătii. Gen să oprească traficul și să blocheze circulația. Se vede în poze și se vede pe facebook.

rosia montanaa se vedea că singurul scop era să pătrundă în piață.

-nu se vine cu soluții, sau alternative. nici măcar cu o listă de revendicări. spuneau că vor face workshop-uri prin care să caute soluții pentru salvarea roșiei montane.

day3

Nu am văzut nici una, doar oameni care se întind în fața mașinilor de jandarmerie.

Nu mai zic că nu înțeleg rostul corturilor montate, mi s-a spus că sunt eu idiot și că n-am fost niciodată cu cortul să știu ce înseamnă. Nu că aș fi bătut Vama la cort niște ani buni, când eram mai tânăr. Oricum, victorii după victorii, cu ocupat de bulevarde. Atmosferă festivă, după cum spunea cineva pe facebook.
revolutie

Nu mă opun, spor la protestat, însă până când nu se va veni cu o soluție reală și concretă pentru cianura de la Roșia Montană, ce se întâmplă acum nu reprezintă decât prima ediție a festivalului de percuție stradală și înjurat corporațiile. Și, bineînțeles, Jos Capitalismul! Și cine nu e cu noi, e automat împotriva noastră.

33 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    – Manipulati de catre cine?

    – Solutia este includerea Rosiei in Unesco World Heritage. Si asta au spus-o si cei din piata. Astfel se va putea face turism acolo, vor putea veni bani pentru restaurari si alte investitii. Poate mult mai multi decat ofera o corporatie. Binenteles dupa ce autoritatile locale, vor abroga hotararea de consiliu local care spune ca zona este monoindustriala si daca vrei sa iti faci o afacere acolo nu ai voie. Eu, spre exemplu, as vrea sa cumpar o casa in Rosia si sa fac o pensiune agroturistica. Nu ma lasa autoritatile, pentru ca locul este destinat celor de la rmgc. Si atunci cum sa am incredere in ei?

    – Cate companii straine ai vazut sa faca ceva pe bune in romania? Bechtel, todini, nokia, toate tzepe…cum sa am incredere in altii care folosesc cianuri si le lasa pe aici cand toate experientele mele ca roman cu investitorii straini sunt negative?

    • #2 Comentariu nou

      orange, vodafone, renault, ford?

  2. #3 Comentariu nou

    Cei mentionati de tine trag in continuare tzepe romaniei, doar ca nu pe atat de multi bani cat au de gand cei de la rmgc.
    Primesc ajutoare de stat, primesc reduceri de taxe etc. Nu zic ca e rau, ca au angajati o gramada de oameni, dar totusi, mult prea multe facilitati…
    Tot nu mi-ai raspuns la intrebari.

  3. #4 Comentariu nou

    Respect pe deplin alegerea de a protesta. Nu sunt in acest moment pregatit sa fac acest lucru pentru ca nu pot spune ca mi-am format o opine clara despre proiect.

    Ce mi se pare ca ar ajuta mai mult democratia autohtona ar fi daca protestele s-ar organiza in fata cabinetelor parlamentare ale reprezentantilor pe care i-am votat. Astfel, ar intelege si deputatul si senatorul care ne reprezinta ca are de dat socoteala pentru ceea ce face. Mai des decat la vot. Asa intelegem si noi si ei ceva despre democratie. Cred.

  4. #5 Comentariu nou

    Draga Andrei, ocupam strada pentru ca vrem sa atragem atentia. Mai documenteaza-te despre miscarea Occupy.

    Jandarmeria ne-a tolerat in strada cam la ore la care nu mai blocam mare lucru si existau alte cai de acces (de asta nu ne-au lasat pe Magheru sensul dinspre Universitate la Romana.

    „Jos capitalismul” se refera la cazuri extreme ca cel al RMGC, care manipuleaza populatia cu ajutorul presei platite. „Nu corporatia face legislatia” si „Presa romana, plina de cianuri” se striga impotriva guvernului si a majoritatii mass-media.

    Se lucreaza pe mai multe cai, legale si in strada. In fiecare seara, la inceputul protestelor, se discuta in grupuri despre pasii urmatori si reguli de protest. De exemplu, marti am hotarat ca nu toleram alcoolul la proteste.

    Stiu ca postarile mele sunt publice, dar mi se pare destul de urat sa le folosesti asa.

  5. #6 Comentariu nou

    Faci un scandal la moda (occupy, peturi, corturi, tobe, dansezi cu jandarmii, te pictezi pe față) pana țipă indeajuns presa internationala, pana scad actiunile canadienilor, pana intra-n joc viitoare campanii electorale pe care boși de partid gen băse si ponta nu-si prea permit sa le mai echivaleze cu leafa corporatiei. Jandarmii-s cuminti pentru ca asa-i trendu de la Londra, unde politaii te conving din vorbe sa te duci acasa si sa nu mai spargi vitrine de banci.
    Nu c-ai fi salariat la rmgc, dar cum poti sa ignori faptul ca presa mainstream ascunde stiri de calibrul unui bulevard blocat de formatori de opinie nervosi? Si cum poti sa ignori rasul lui Piticu si modul similar cu rasul in care isi scrie articolele despre proteste? :))

    • #7 Comentariu nou

      pentru ca, poate, voi ati taiat cablurile de la realitatea? :)))

  6. #8 Comentariu nou

    De ce sa se gasească o soliție reală și concretă pentru cianura de la Roșia Montană? Nu mai bine nu se folosește cianură și am scăpat de o grijă? Eu zic că da. Plus că nu poți compara mere cu pere, adică OMV cu RMGC.

  7. #9 Comentariu nou

    Nu ai inteles nimic. Dormi in pace linistit!

  8. #10 Comentariu nou

    @daniel rus: de curiozitate, tu ce metodă de separare a aurului propui să se folosească?

  9. #11 Comentariu nou

    Mie-mi place de Tiberiu. Vorbește de companii și țepe. Pe una din ele pariez că o folosește zilnic, aia fiind compania de telefonie mobilă. Na, dacă o folosește el țeapa e ceva mai digerabilă. De asemenea, tot el acceptă să se dea țepe. Domnule, dar să nu fie pe bani atât de mulți ca aia de la RMGC.
    Cum se spune, nu numai că nu dispunem de concepte de bază ale unei gândiri logice, dar mai suntem și ipocriți. Yupiii!

  10. #12 Comentariu nou

    @nwradu: E singura?

  11. #13 Comentariu nou

    Eu o singură problemă am. Să ții în mână o pancartă pe care scrie „Jos Capitalismul” într-un loc în care acum aproape 24 ani au murit niște oameni pentru „Jos Comunismul” mi se pare o jignire adusă la adresa acelor martiri.
    Și dacă tot nu le place capitalismul aș vrea să renunțe la țoalele de firmă sau hipsterești, să renunțe la telefoane și facebook și cam la tot ce înseamnă capitalism. Și banane, frate! Că mâncam banane doar de sărbători.

  12. #14 Comentariu nou

    da, ar fi interesant de aflat cum altfel

  13. #15 Comentariu nou

    Citeva remarce, comentarii, intrebari:

    1. Cine i-a manipulat pe protestatari sa iasa in strada? N-am retiunut din articolul tau. Ai dedus asta exclusiv pe seama faptului ca la privatizarea Petrom nu s-a iesit in strada si acum da, sau detii si alte informatii? Mie mi se pare ca pentru a mobiliza atita amar de oameni iti trebuie un mobil serios, care sa justifice investitia de timp, efort de mobilizare si bani (pe gratis cine iese sa stea ore in sir in picioare, mai multe zile la rind, sa sa bata cu petul in asfalt, asta dupa ce a pontat la 17.30). Tu pe cine banuiesti si ce interes ascuns are?

    2. Spui ca protestatarii habar n-au ce inseamna capitalismul. Cred ca te inseli, toata lumea stie ce este capitalismul doar traieste in el de mai bine de 20 de ani. Nu toata lumea insa vede aceleasi fatete ale capitalismului, probabil in functie de ce pozitie ocupa in societatea capitalista, cu asta pot fi de acord. Trebuie sa recunosti chiar si tu, in capitalism sint si victime, nu doar invingatori, chiar daca pe acestea dintîi alegi sa le dispretuiesti, atribuindu-le vina propriului esec. Faptul ca muncesti la o corporatie nu te obliga automat la recunostinta eterna fata de corporatii (din experienta as spune ca dimpotriva).

    3. Corporatiile au rolul lor benefic pt. societate. De acord, au. Dar scopul lor principal e urmarirea intereselor economice ale actionarilor lor, nu? Parca asa ceva spune in statutul lor. Am vazut cu totii mijloacele lipsite de onestitate cu care intelege aceasta corporatie sa lupte pentru interesul lor economic. Ajunge sa cauti pe Google numele actionarilor Gabriel Resources ca sa gasesti alte scandaluri in care au fost implicati de-a lungul anilor. De ce as crede ca RMGC imi vrea binele, mie sau locuitorilor din Rosia, sau ca o sa se tina de cuvint in ceea ce priveste garantiile de mediu si de orice alt fel? Cine imi spune ca n-o sa se desfiinteze dupa incheierea exploatarii la fel de brusc cum au aparut? Nu avem nici un motiv sa credem asta si multe motive ca sa credem contrariul. Cu toate astea autoritatile sint chitite sa dea drumul acestui proiect suspect fara prea multe fasoane. Mie mi se pare deja un motiv destul de bun sa iesi in strada.

    4. Potrivit mai multor rapoarte ale unor specialisti (geologi, economisti, ingineri minieri, urbanisti, academicieni de tot felul), la fel ce credibili ca cei platiti de RMGC cu diferenta ca nu sint la ordinele niciunei corporatii, beneficiile aduse statului roman de proiectul RMGC sint insuficiente pt. a justifica aprobarea proiectului. Aceste rapoarte sint in mod sistematic ignorate de RMGC, autoritati si adeptii proiectului, ca si cum n-ar exista.

    Faptul ca guvernul face un proiect de lege pe care il trimite spre vot parlamentului, ignorind avizul negativ al Ministerului Justitiei, din care reiese ca proiectul incalca zeci de prevederi legale , inclusiv constitutionale, nu-ti da de gindit deloc? Crezi ca pot avea incredere in parteneriatul dintre autoritati si o corporatie care incearca sa modifice legile pe sest, fara nici un fel de consultare publica, in asa fel incit corporatia respectiva sa poate face exproprieri in numele statului? Faptul ca statul face concesii de la libertatile mele individuale in favoarea unei corporatii, in numele unui proiect a carui valoare pt. interesul national este cel putin dubioasa, este un motiv excelent de batut cu petul in asfalt si poate de mult mai mult.

    5. Spui ca nimeni nu are nici o solutie. Gresit. Solutii exista, ONG-ul Alburnus Maior, cel care este la baza opozitiei fata de proiect este infiintat si format din localnici din Rosia Montana (nu din hipsteri, hippies si corporatisti nerecunoscatori), oameni carora paramilitarii angajati de RMGC le fac viata chin de mai bine de zece ani ca sa-si vinda paminturile, au propus si initiat proiecte de revitalizare economica a zonei. Toate au esuat in fata presiunilor RMGC si a blocadei fara fisura a autoritatilor locale. Rosia Montana e inapoiata economic pentru ca e orice dezvoltare este blocata de chiar autoritatile locale, prin declararea zonei ca mono-industriala, la dispozitia proiectului RMGC.

  14. #16 Comentariu nou

    Elctroliza, dar e mai scump

    • #18 Comentariu nou

      am citit. tot nu ies

  15. #19 Comentariu nou

    N-am zis ca sa iesi, nici eu nu ies, am zis numa ca exista solutii.

  16. #20 Comentariu nou

    @daniel rus : Teapa Petrom este mult mai mare, zilnic este extras petrol in valoare de zeci de milioane euro, si spun asta aflat in cunostinta de cauza nu din povesti.

  17. #21 Comentariu nou

    Ai citit macar initiativa de lege propusa de Guvern pentru a facilita proiectul?
    Daca ai fi citit ai fi constatat ca incalca nu doar drepturi constitutionale, dar si una din premisele de baza ale capitalismului si anume dreptul la proprietate privata.
    Dar na, da bine pentru trafic sa scriem pe teme de moment.

  18. #22 Comentariu nou

    solutia alternativa e sa nu se faca minerit acolo si oamenii sa isi gaseasca de lucru cum pot. de exemplu, pe la Videle sau printr-un sat uitat de toti de prin Vaslui sau Teleorman unde nu exista resurse (desi la Vaslui s-ar putea sa fie gaze de sist), are cineva alte solutii alternative?

    si faptul ca tot contractul e un furt pe fata, e un motiv suficient de protest. cei care sunt in functii, n-au fost alesi sa faca bogate niste companii private.

  19. #23 Comentariu nou

    Cel mai bun mod de a scrie despre ceva la care n-ai fost e să vii în primul rând acolo. Asta o dată.

    Dacă chiar vrei explicații:
    – fiecare strigă ce vrea. Dacă nu vrei „jos capitalismul”, nu strigi asta. Venind acolo NU te asociezi cu nimeni, dar îți câștigi respectul ca cetățean viu.
    – protestul e ilegal ca să fie solidar cu proiectul, ilegal și el. Autoritățile trebuie să uite că NOI cetățenii suntem autoritatea care îi legitimează pe ei.
    – scopul nu e blocarea pieței. Event-ul de FB are revendicări clare. Blocarea e un mijloc. Scopul e să afle cât mai mulți. De-aia s-a făcut și marș. Și pagina de fb – fb.com/unitisalvam
    – există alternative și soluții reale, dar pe-astea le găsești și singur, că ai Google.

    Oricum, felicitări protestatarilor care au făcut ieri istorie cu marșul cel mare și autentic.

  20. #24 Comentariu nou

    Ma, iata un avantaj usor trecut cu privirea de multi al protestelor – subiecte importante si inceputuri de dileme ajung si la oameni mai saraci cu duhul, precum dl Cismaru si cititorii lui regulati 🙂
    Poate maine poimaine se trezesc si la realitate si SE MAI DOCUMENTEAZA si singuri despre ce se intampla, nu fac posturi duioase in care cer mura-n gura raspunsuri la intrebari existentiale scuipate intr-o doara.

  21. #25 Comentariu nou

    Democratia si Capitalismul nu sunt acelasi lucru. Comunismul poate fi f capitalist (vezi China). Nici eu nu am inteles care e legatura directa cu Rosia Montana, dar oricum e un caz izolat. Nu se striga „Moarte corporatiilor” se striga „nu corporatia face legislatia”. Lucru cu care daca nu esti de acord, esti f platit de rmgc. Si apropo, cum poti sa tragi concluzii fara si fi stat o seara printre protestatari? Nu cred ca ai testicule pt asa ceva. Iti promit ca o sa fii cucerit. Fara generalizari din-astea de acum in colo. E ca si cum as zice ca toti blogeri sunt onesti cand de fapt sunt vreo 2.

    • #26 Comentariu nou

      @rifan si daca iti zic ca am fost intr-o seara?

  22. #27 Comentariu nou

    Si astea-ti sunt concluziile? Probabil ai stat in sectiunea Narnia unde se striga doar „jos capitalismul”. Dar in general tu ce parere ai? E normal sa existe o lege speciala pt o anume corporatie? E normal statutul de zona monoindustriala al Rosiei Montane? Ti se pare normal ca oamenii sa fie expropriati dupa bunul plac al corporatiilor? Rosia Montana ar trebui sa fie in patrimoniul UNESCO? Exploatarea cu cianuri ti se pare sigura? Daca nu-ti convine situatia, ia-ti testiculele si hai in piata pt ca e primul bastion. Si e o cauza a naibii de frumoasa.

  23. #28 Comentariu nou

    🙂 acuma cand toata lumea e impotriva RMGC, cum sa faci sa iesi in evidenta?
    dar de de aia e a free country, asa ca bravo, exprimi diversitatea opiniilor dintr-o democratie.

  24. #29 Comentariu nou

    Îți mulțumesc Andrei pentru părerile judicioase. RMGC, o companie hoață, nu înseamnă tot capitalismul. Atragerea spre stânga a protestatarilor cinstiți este un pericol care trebuie evitat. Miza e mult mai mare decât aurul de la RM și chiar decât Ponta, Antonescu et Comp. – este existenta sau nu a democrației de tip occidental în România.

  25. #30 Comentariu nou

    @Cosmin Pojoranu

    Cateva chestii:
    – Te iei de Andrei ca scrie despre un loc in care nu a fost (sau cel putin presupui tu ca nu a fost). Cati din cei care protesteaza crezi ca au fost la Rosia Montana? Le pot spune: nu protestati (va dati cu parerea) despre un loc unde nu ati fost niciodata. Ca sa iti dai cu parerea despre ceva nu trebuie sa te duci neaparat in acel loc.
    – zici ca venind acolo nu te asociezi cu nimeni. D’aia e plin internetul de oameni care afirma s-au strans 10.000 de oameni care nu sunt de acord cu exploatarea la Rosia Montana si vor jos capitalismul. E plin facebook-ul de astfel e oameni. Eu sunt de acord cu exploatarea la Rosia Montana dar nu in conditiilea astea. Crezi ca daca vin in piata si strig asta ma va auzi cineva sau voi fi pus la gramada cu majoritatea care au alte revendicari?
    – Cetatenii i-au autorizat pe cei de la conducere la vot. Daca maine ar fi alegeri crezi ca ar castiga altii decat USL sau PDL? In momentul in care i-ai votat i-ai autorizat. Altfel fiecare decizie/lege s-ar face prin vot popular.
    – Blocarea strazii e prezentata ca un mare succes. Iti dai seama ca daca Jandarmeria chiar vrea sa nu ocupati strada atunci nu o ocupati. A 2-a la mana – cred ca cel putin jumatate din cei care protesteaza acum faceau spume cand profesorii si pensionarii blocau strada la Victoriei acum ceva timp.

Adaugă reply - Perkele

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.