S-au făcut deja 5 ani, ieri, de când familia noastră înseamnă 3. Nu știu când au trecut, cum s-au dus, nu-mi amintesc să ne fi chinuit vreun moment ( în afară de puseul de 3 luni), fie am avut noroc cu carul, fie ne-am setat alte așteptări ( de mai rău) și nu s-au legat.
Acum, la aniversarea de 5 ani, las aici niște idei la care să mă întorc și peste 5, 10, 15, 25 de ani.
Una din marile dileme pe care le port cu mine încă din 2016 este dacă fac bine. Cum știi dacă faci bine ceea ce faci pentru copil?
Timpul m-a învățat că răspunsul vine tot de la copil. Copiii sunt cei mai sinceri, direcți și tranșanți când vine vorba de feedback. Nu mint, nu știu să joace politic, să fie dualiști. Te prinzi imediat dacă greșești sau mergi pe drumul cel bun.
Și da, cred că am făcut bine până acum, fiind implicat, fiind aproape de ea mereu, în toate momentele importante ( primii pași, primele cuvinte, primele zile de grădiniță etc). Cel câștigat sunt eu în toată schema asta, pentru că timpul și momentele alea nu ni le mai aduce nimeni înapoi, oricât de mult ne-am dori. Amintiri pe care le voi avea cu mine mereu, oriunde și oricând.
Cei 5 ani trecuți într-o clipită au fost cel mai intensiv training psihologic, emoțional sau fizic pentru mine. Am experimentat anxietate, furie, nervi, lacrimi, bucurie, fericire și împlinire.
Așa cum am mai spus, e super frustrant să vezi cum copilul plânge și se vaită de dureri de burtă sau de gingii în primele luni de viață și tu să nu poți face aproape nimic.
Sau să te trezești în creierii nopți și să vezi cum copilul are febră 39 apărută de niciunde și să nu știi încotro să o iei.
Dar e foarte mișto să vezi cum un ghem de om are voința să se ridice în picioare și să facă primii pași, căutându-te cu privirea să vadă dacă te bucuri alături de el sau să te trezești cu el în pat, cu pernă, păturică și jucărie în brațe, că a visat urât. Sau să auzi râsul ala cristalin și sincer, ca un clopoțel, când te joci cu el.
De departe momentul meu preferat este când mă duc să o iau de la grădi sau vin acasă și fuge spre mine bucuroasă maxim că mă vede, și sare în brațele mele. Priceless.
Am mai învățat, așa cum am zis mai sus, că timpul este cea mai de preț resursă pe care o poți consuma cu copilul tău. Nu banii, nu hainele, nu tehnologie, nu vreun job fancy, nimic nu suplinește timpul petrecut alături de el.
Nu am negociat niciodată timpul alocat copilului pentru nimic altceva, indiferent cât de interesant ar fi sunat alternativa.
Am lucrat și am avut curaj să-mi construiesc relația pe care mi-am dorit-o cu copilul meu și nu depindem nici unul de Mariana și putem pleca în vacanță sau la distracție singuri fără nici o problemă, fiind o pereche din ce în ce mai cool.
Chestiile care s-au schimbat în cei 5 ani în familie?
În mare parte rămân valabile astea de aici. S-au mai schimbat din ele, ușor, pentru că acum o putem lăsa la bunici sau la prieteni peste noapte și să ieșim noi la un festival sau la un concert sau la o distracție după care vom suferi a doua zi.
Altfel, prietenii s-au mai schimbat, unii au dispărut de tot, cu unii mai vorbim ocazional, dar toate astea au fost asumate din ziua 1 și erau lucruri care erau de așteptat să se întâmple.
Cât dormim? Cât vrem și cam așa a fost de la început. Ne-am schimbat între noi astfel încât celălalt să aibă timp de odihnă. Veneam de la job la 6 seara, luam copilul eu și ieșeam în parc până la 21, apoi o hrăneam, îi făceam baie și stăteam cu ea până la 12-1 noaptea, când se trezea Maru și mă duceam eu la somn.
Acum dorm cu ea când am nevoie de măcar 9 ore de somn. Mă duc să-i citesc povestea și pic lângă ea. Fără telefon, dorm de la 22 la 08 blană. Și Mariana la fel.
5 ani de când mi-era frică să o iau în brațe, de mică și fragilă ce era, până la aproape domnișoara care acum e autonomă și aproape independentă.
5 ani într-o clipă, probabil până la 10 ani mai clipesc de 3 ori și am ajuns acolo.
love you, kiddo!
