Prima ediție de Speed dating for startups

Articol din categoria: andreiu

A avut loc ieri la Artist Cafe, în centrul vechi, unde a fost H&M înainte. Au făcut senzațional de mișto locul ăla, dincolo de faptul că e instagramabil, e primul loc aranjat cu logică și coerență și nu umbli brambura căutând ceva.

Revenind. Prima ediție de Speed Dating for Startups. Nici nu știam exact la ce să mă aștept, ce fel de oameni vor veni, ce vor vrea exact de la noi.

Și a fost mai mult decât bine și surprinzător. Foarte multe proiecte din zona educațională, din zona de dezvoltare, atât pentru copii cât și pentru adulți. Am avut oameni care vor să dezvolte comunități de oameni care împărtășesc aceleași pasiuni ( turism, de exemplu).

Am aflat că există și certificări pe bune în KonMari și că sunt destui impostori în zona asta și în România.

Zona de IT și securitate informatică a fost și ea acoperită cu niște planuri mișto, sper să iasă toate.

O prima ediție foarte mișto, cu oameni neașteptat de buni, cu energie și cu dorință de a face schimb de experiențe, de impresii, de tips and tricks. Discuțiile au continuat, atât cu noi, cât și între ei, mult după încheierea evenimentului.

Ne vedem la ediția 2.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]