Poveștile cu zâne și peter pani trebuie să rămână în cărțile de citit seara la culcare. Afară sunt urși

Trebuie să recunosc că mă apucă niște mâncărimi urâte de fiecare dată când citesc câte un status pe facebook, plin de emoție și de lacrimi în ochi, care vorbește despre lumea ideală în care să ne creștem copiii.

Și lumea asta este plină de empatie, de bunătate, de respect reciproc, de emoții exprimate mai tare sau mai încet, de pajiști verzi pe care copiii zburdă trăgând zmee după ei. Totul idilic, unde se negociază totul, unde se vorbește cu blândețe și calmitate, unde nu există violență și totul este în spiritul și litera idealului suprem.

Și lumea idilică ar trebui perpetuată până undeva, hăt, spre liceu, poate chiar mai departe. Să le construim copiilor lumea lor, sub clopotul lor de sticlă, să fie protejați, sufocați, ghidați, coordonați spre o anumită dezvoltare, idilică și ea, plină de pozitivism și bunătate.

Toată narațiunea asta nu e altceva decât egoism și o luptă de compensare a unor frustrări sau neîmpliniri ale părinților care militează pentru așa ceva.

Pentru că la un moment dat, copilul ăla va interacționa cu lumea de afară. Va interacționa cu copilul crescut de bombardierul interlop care va veni și îi va smulge telefonul din mână.
Va interacționa cu scârba de funcționar de la ANAF, care va răcni la el/ea pentru că nu are timbru fiscal.

Va interacționa cu taximetristul de oraș mare care îl va scuipa/lovi/ brusca pentru că nu merge el 300 de metri, pentru 5 lei.

Va interacționa cu milițianul care îi va râde în nas, că nu face nimeni anchetă „pentru atât”.

Va interacționa cu judecătoarea care spune că o fată de 12 ani a meritat violul, că și-a ademenit agresorul. Va fi un Pinocchio nevinovat în fața vulpilor umane.

Va interacționa cu nedreptatea de afară, cu societatea, așa cum este ea. Rea, haină, egoistă, răzbunătoare, care te sfârtecă cu zâmbetul pe buze dacă te simte slab.

Și copilul ăla, crescut în Tărâmul de Nicăieri se va bloca. Și nu va ști cum să reacționeze, pentru că el nu a fost confruntat nici cu bullying, nici cu violență, nici cu nedreptate, nici cu țipete, nici cu răcnete.

Acum, să nu cădem în cealaltă extremă, nu sunt de acord cu cele de mai sus, dar sunt un dat, o certitudine și o constantă în viața noastră. Așa este societatea în zilele noastre, așa este reprezentată și condusă ea.

Cred că lumea lui PeterPan ar trebui să se oprească controlat și treptat undeva la începerea școlii și copilul să fie lăsat să experminteze și toate sentimentele alea negative care vin la pachet cu cele expuse mai sus. Așa va căpăta niște „școala veții” care să-l pregătească pentru viața de dincolo de majorat, când devine independent, autonom și SE MUTĂ DE ACASĂ!

Am mai spus, datoria noastră e să fim departament de suport al copiilor, nu să ne proiectăm asupra lor toate balivernele care ne trec prin cap sau pe care le citim pe bloguri obscure de parenting.