ca la noi

Nu mai bine închidem teatrele?

Şi cam tot ce ţine de cultură, în general? Şi facem cârciumi pe spaţiile alea  sau altceva cu ele? Pentru că sensul în care se manifestă înteresul pentru actele culturale asta indică. O lipsă totală de respect pentru actul de cultură, pentru instituţii dar şi pentru cei implicaţi şi devotaţi. Exact când avem posibilitatea să… [mai mult]

stefan

jon, imi pare rau ca nici nu ai plecat la drum si deja sunt hibe mari la fstival. traim in romania si daca nu ies bani, nu investeste nimeni in nimic, cu atat mai putin de dragul culturii sau a frumusetii teatrului. macar cele care au ramas sa se joace, sa fie la inaltimea asteptarilor…in alta ordine de idei, d-zeu chiar are nevoie de casa aia mare, ca le-a zis el popilor la chiolhanul anual sa ii faca o casa mare mare mare…e gelos si el, adica popii schimba masinile si casele ca pe sosete si nu s-au invrednicit sa ii faca si lui o casuta poleita cu aur, numai a lui?

Teatrul Masca

Cultura fara bani, nu se poate! Cultura cu bani putini se face in Romania inca de pe vremea lui Ceausescu, asa ca aici ne pricepem cu totii 🙁 Pentru un spectacol de teatru ai nevoie de costume, machiaj, ilustratie muzicala (nu furaciuni de pe net!), afise si mai ales ai nevoie de actori, regizori si scenografi (nu mai punem coregrafii, compozitorii si cei care fac antrenamentele). Ori accestia din urma traiesc SI cu mancare si mancarea nu e gratis!

ca la noi

De ce nu am fost la Noaptea Muzeelor?

Cu evenimentul în sine nu am ceva, nici cu organizatorii, de asemenea. S-au gândit foarte bine şi se pare că rezultatele sunt pe măsură. Pe mine mă enervează efectul ăsta de turmă care se vrea coolness şi la care aderă tot mai multă lume. De ce e nevoie de o singură noapte pentru a vizita… [mai mult]

ioana

Pai unde ai vazut tu atata mediatizare pentru noaptea bibliotecilor? si in plus cine sa se mai duca? elevii care abia iau un 4 la simularea de la bac? studentii care trec pe la facultate doar pentru a prezenta moda? pensionarii care se plimba cat e ziua de lunga gratuit cu ratb-ul?

mișto

Fast ATM nu ar fi o idee proastă

Am păţit cu toţii să întâlnim persoane care se mişcă cu viteza luminii stinse la bancomat. Conform lui Murphy, persoana din faţa se va mişca cu atât mai încet cu cât tu te grăbeşti mai tare. Ba verifică de două ori soldul, ba face câte trei patru retrageri în aceeaşi sesiune, ba se mai scarpină… [mai mult]

Stefan Murgeanu

la majoritatea ATM-urilor exista o limita de suma (de obicei 1000 RON) ce se poate retrage la o singura tranzactie

deci daca vreau sa scot 3500 RON trebuie sa fac 4 tranzactii, introducand cardul si PIN-ul de 4 ori…

am patit-o de multe ori

atitudini

Ţin cu Universitatea de 50 de ani şi ăştia îşi bat joc!

Asta îmi spunea tata aseară. Craiovean de origine, a trăit, simţit şi respirat alb-albastru ani întregi. A prins momentele de glorie ale echipei dar şi pe cele mai puţin faste. Însă a rămas acolo, he stand his ground. Mergea pe Oblemenco cam o dată pe an, când se nimerea în zonă şi după aia se… [mai mult]

Loredana Micu

Oamenii astia vor doar sa faca rau si sa-si satisfaca orgoliile. Nu e normal sa se intample asa ceva, e trista situatia pentru suporterii Craiovei si pentru tot fotablul romanesc zic eu.

andreiu

Sunt blogger oficial la FITS

Pentru că am crescut pe lângă teatrul din Brăila şi consider ca teatrul este unul din cele mai frumoase lucruri la care putem avea acces pe lumea asta, nu am putut refuza invitaţia de a merge la Sibiu, între 25 şi 27 mai, la Festivalul Internaţional de Teatru. Mai ales când ştiu că voi avea… [mai mult]

stefan

jon, distractie placuta, mai ales ca sibiul e printre orasele tale preferate.

andreiu

Ce mai face Gică Hagi?

Pe scurt, dă exemple de cum ar trebui să se facă performanţă în fotbal. După ce ne-a scos pe străzi ani de-a rândul, pe vremea când îmbrăca tricoul echipei naţionale, acum Regele ne arată cum ar trebui să fie ordinea firească a lucrurilor din fotbal. El a început cu ceva timp în urmă un proiect… [mai mult]

ştefan

Lăudabilă iniţiativă Să speram ca băieţii lui Hagi vor învăţa lucruri frumoase şi folositoare de la „rege”

scurte

Băi Mitică, te vor oamenii plecat!

Na poftim. Una din primele chestii pe care le-au învăţat suporterii spanioli veniţi pentru finala Europa League a fost că Mitică nu e foarte iubit în România. Drept urmare, s-au apucat de cântat. Altfel, foarte mişto oamenii, civilizaţi, am schimbat aseară câteva vorbe cu unii dintre ei şi când aduci vorba de Hagi, Popescu, Ilie… [mai mult]

ca la noi

Cum îţi tai creanga de sub picioare în apropiere de alegeri?

Şi pentru că aşa e normal, răspunsul celor de la Obiectiv: Draga Andrei, am citit comentariul tau legat de site-ul www.obiectivbr.rosi as vrea sa stii cum stau lucrurile. Pana ieri, site-ul nostru a fost gazduit pe un server local, aflat chiar in redactia noastra. Fiindca traficul a crescut, iar serverul nostru era usor depasit, am… [mai mult]

Loredana Micu

In tara asta se intampla atat de multe lucruri ciudate incat nu mai mira astfel de situatii 🙁

Andrei

eh, atunci să fie doar o coincidenţă nefericită.

scurte

Când cămilele sunt înlocuite de cai putere

Ce fac arabii cu maşinile când îi apucă damblaua? Cascadorii şi scheme extreme. Aproape inconştienţi, dar dau dovadă de nişte calităţi ce mă fac să ridic o sprânceană. Ăştia sigur nu sunt primiţi la nici un test-drive 🙂

Alexandra

Un pic vechi clipul , dar in esenta chiar ca au pasarele la cap destule , dar neh toata lumea cauta intr-un fel sau altul senzatii tari ….